Grupul Erste isi mentine estimarea pentru o rata a inflatiei de 2% in Romania la finalul anului, desi in luna august cresterea anuala a preturilor de consum a scazut la 0,84%. Erste considera ca BNR va reactiona in sensul luarii unor noi masuri de stimulare a economiei, intrucat inflatia se afla cu mult sub tinta, iar economia a intrat in recesiune tehnica la finalul celui de-al doilea trimestru, informeaza Mediafax.

La inceputul lunii august, Consiliul de Administratie al BNR a decis sa scada dobanda cheie cu 0,25 puncte procentuale, de la 3,5% la 3,25% pe an, si sa mentina ratele rezervelor minime obligatorii la 16% pentru pasivele in valuta si la 12% pentru lei. Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, declara dupa sedinta Consiliului de Administratie pe probleme de politica monetara ca prognoza de inflatie ofera spatiu pentru o noua reducere dobanzii-cheie, dar o decizie va depinde mult mai mult de contextul international si de fluxurile de capital, dupa experienta ultimelor luni, in care criza din Ucraina a suprins prin intrari mari de capital in Romania.

BNR a redus inca o data, in luna august, prognoza de inflatie, de la 3,3% la 2,2% pentru acest an si de la 3,3% la 3% pentru 2015, si a anuntat prognoze privind rata medie a inflatiei de 1,4% in acest an si 2,4% anul viitor.