Piata de factoring a ajuns in prima jumatate a anului la 1,1 miliarde de euro, in scadere cu 9% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit asociatiei de profil, care estimeaza pentru acest o contractie de 8-10% a industriei daca nu se reiau investitiile. Scaderile consistente inregistrate in sectorul constructiilor, sustinute si de cresterile accizelor la carburanti, de taxa pe constructii speciale, si de rata redusa a absorbtiei fondurilor europene s-au reflectat, in primul rand, in scaderea activitatii firmelor, dar si, implicit, asupra pietei de factoring.

Numarul clientilor care au apelat la serviciul de factoring al BRD in primul semestru al anului a crescut cu 11%, determinand in acelasi timp cresterea numarului de relatii client - debitor gestionate in aceasta perioada la peste 1.650 si ridicand numarul facturilor procesate la 134.000. Operatiunile de factoring intern reprezinta 85% din total, diferenta fiind reprezentata de factoringul international: de export si de import. Profilul clientilor care apeleaza la factoring este divers: de la IMM-uri la mari companii multinationale, care isi desfasoara activitatea in majoritatea sectoarelor economice. Cele mai reprezentative industrii la nivel de portofoliu sunt: masini si echipamente, metalurgie, electronice si comunicatii, comert.

La nivel de piata, sectoarele de activitate care au continuat sa inregistreze cresteri in accesarea serviciilor de factoring au fost cele din zona auto, metalurgica, electronice & telecomunicatii. Un element pozitiv ar putea aduce si productia agricola, care anul acesta este ridicata, in masura in care se vor gasi piete de export, in conditii comerciale avantajoase.

Companiile beneficiaza prin factoring de finantare imediata si protectie fata de riscul de neplata. Contractul de factoring este incheiata intre un furnizor si o companie de factoring prin care furnizorul cesioneaza creantele provenite din contractele de prestari servicii sau vanzare bunuri incheiate cu partenerii comerciali, firma de factoring platind in avans creantele pentru a-l proteja pe furnizor de riscul de neplata al debitorului.

Sursa foto: Shutterstock / Writing a message that failed by businessman