Banca Centrala a Chinei va acorda celor mai mari banci nationale imprumuturi ieftine in valoare totala de 81 de miliarde de dolari, pe fondul rezultatelor sub asteptari ale economiei chineze, vizand stimularea cresterii celei de-a doua mari economii a lumii, relateaza Financial Times.
Bancile care vor primi imprumuturi sunt Industrial & Commercial Bank of China, China Construction Bank, Agricultural Bank of China, Bank of China si Bank of Communications, toate controlate de statul chinez, potrivit Mediafax.

Banca centrala va oferi cele 81 de miliarde de dolari sub forma de imprumuturi cu dobanzi mici, pe o perioada de trei luni. "Autoritatile incearca sa evite sa trimita mesaje foarte puternice pietei, dar, in acelasi timp, nu vor sa riste o scadere importanta a lichiditatii in perioada urmatoare, cind ne apropiem de o sarbatoare lunga si lichiditatea scade in mod obisnuit", a declarat Wang Tao, economist al UBS China. Analistii pun luarea acestei masuri pe seama rezultatelor mai slabe inregistrate de economia Chinei in ultima perioada.

In luna august, ritmul de crestere a economiei a incetinit, in timp ce productia industriala a urcat cu 6,9%, ceea ce reprezinta cel mai slab avans de la inceputul crizei financiare pana in prezent. De asemenea, investitiile straine au atins cel mai scazut nivel din ultimii ani. De altfel, mai multi economisti au estimat ca economia Chinei ar putea avansa cu mai putin de 7,5%, tinta anuntata de guvernul chinez pentru acest an. Acordarea de imprumuturi bancilor reprezinta doar o prima masura dintr-o serie de actiuni pe care Banca Centrala a Chinei le pregateste pentru a creste increderea investitorilor, potrivit analistilor. Astfel, pe langa aceasta infuzie de capital, banca centrala ia in considerare si reducerea dobanzii de politica monetara la finalul anului.

Sursa foto: Shutterstock.com/ Moneda europeana