BRD - Groupe Société Générale a lansat un nou produs de economisire in lei - Depozitul 1000, care ofera doua optiuni privind perioada de economisire, si anume sase luni cu dobanda fixa de 7,75 la suta pe an si doua luni cu dobanda fixa de 7,25 % pe an.

Suma minima necesara pentru constituirea depozitului este de 1.000 RON. Nivelul dobanzii este fix, garantat pe intreaga perioada de constituire, plata acesteia facandu-se la scadenta.

Lansarea noului depozit intervine in contextul majorarii dobanzilor la toate produsele de economisire, depozite sau conturi de economii, adresate persoanelor fizice.

BRD - Groupe Société Générale este a doua banca din Romania, cu active ce depasesc sase miliarde euro. Banca are peste 1,8 milioane clienti si opereaza o retea de peste 400 de unitati. BRD are cea de-a doua capitalizare bursiera la BVB (aproximativ 3,5 miliarde EUR).