Presedintele CNPP a spus ca in special tinerii nu sunt bine informati in privinta pensiilor private, multi dintre ei nestiind sau nedorind sa opteze pentru un fond de pensii, pentru Pilonul II de pensii private obligatorii, informeaza Mediafax.

"In 2014, 80.000 de tineri au fost repartizati aleatoriu la unul din cele opt fonduri de pensii, pentru ca ei nu au optat", a adaugat Ileana Ciutan. Ea a mai spus ca, din viramentele pe care CNPP le face pentru pensiile administrate privat, s-a observat ca numarul de angajati a crescut.

Noi trebuie sa incurajam tinerii sa intre in sistem, sa contribuie, sa ceara sa fie platiti cu salarii reale.

"Avem 3.750.000 de conturi active, fata de 3.550.000 de conturi active la inceputul anului. De asemenea, avem 6.200.000 de participanti in registru. Ei s-au inscris, au contribuit o perioada mai lunga sau mai scurta si pot incepe din noua sa cotizeze", a explicat presedintele CNPP.

Ileana Ciutan a precizat ca piloanele II si III sunt foarte importante pentru completarea pensiei din sistemul public, dar ca acesta din urma nu ar trebui decredibilizat. "El este baza la care se adauga cele administrate privat. Noi trebuie sa incurajam tinerii sa intre in sistem, sa contribuie, sa ceara sa fie platiti cu salarii reale, pentru ca sistemul public sa ramana credibil", a mai spus Ileana Ciutan.

Presedintele CNPP a mentionat ca rata de inlocuire neta este de 45 la suta. "Speram ca ea sa fie posibil a fi sustinuta printr-un venit adecvat al celor care sunt in sistem", a mai spus Ileana Ciutan. Sistemul de pensii private facultative (Pilonul III) a fost lansat in mai 2007, iar cel al pensiilor private obligatorii (Pilonul II) cu un an mai tarziu. Activele celor doua sisteme se situeaza in jurul cifrei de 4,3 miliarde de euro.

Sursa foto: Pensii private/ Shutterstock.