"In primul rand, subliniem ca decizia este una recent pronuntata, iar pana in prezent motivarea instantei nu a fost facuta publica, deci nu putem cunoaste argumentele legale avute in vedere de instanta. Remarcam insa ca in cererea de chemare in judecata niciunul din argumentele invocate nu s-a intemeiat pe prevederile legislatiei specifice Programului Prima Casa, aplicabile in speta si care trebuie luate in considerare la analiza unei asemenea cereri", se arata in punctul de vedere al BRD.

Cabinetului de avocatura Avram Codrut a anuntat ca in 9 octombrie a fost emisa Sentinta Civila nr. 16843 - prima de acest gen din Romania - in care Judecatoria Sectorului 1 s-a pronuntat in dosarul nr. 17252/299/2014 si a constatat nule absolut clauzele privind comisionul de gestionare/administrare dintr-un contract incheiat in anul 2009, creditul fiind acordat in cadrul programului "Prima Casa". "Este prima decizie de acest fel din Romania. Desi nu se aplica tuturor contractelor aflate in derulare, aceasta este importanta deoarece constituie un precedent important", a declarat avocatul Avram Codrut, cel a care a reprezentat clientul in acest proces, pentru Avocatnet.ro

De asemenea, avand in vedere numarul mare de contracte incheiate de catre consumatori cu aceasta banca, precum si al celor din cadrul programului "Prima Casa", hotararea pronuntata reprezinta un precedent extrem de important, a adaugat avocatul.

"Dorim sa precizam ca banca a respectat reglementarile legale incidente in cazul creditelor acordate in cadrul Programului, astfel cum reiese din cele de mai jos:

In cazul acestui credit, textul legal incident este art. 2 alin. b) din Anexa nr. 2 a HG nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casa", forma in vigoare in 2009, din care se poate observa ca, pe de o parte acesta reglementeaza in mod expres valoarea costurilor pe care finantatorii le pot percepe in cazul creditelor Prima Casa, iar pe de alta parte remarcam ca, spre deosebire de alte acte normative in materia protectiei consumatorilor, acesta nu enumera limitativ tipul de comisioane pe care creditorii au dreptul sa le perceapa:

Art. 2 “Criteriile de eligibilitate pentru finantatorii care acorda credite garantate pentru achizitionarea unei locuinte finalizate in cadrul programului sunt urmatoarele: […]

b) costul total al finantarilor acordate in cadrul programului se compune din:

Citeste si:

- rata dobanzii EURIBOR la 3 luni plus o marja de maximum 4,00 % pe an pentru creditele in euro si ROBOR la 3 luni plus o marja de maximum 2,50 % pe an pentru creditele in lei; marja include si nivelul total al comisioanelor percepute de catre finantator", potrivit reactiei emise de BRD pentru wall-street.ro.

Oficialii BRD precizeaza ca in dosarul analizat de instanta, banca a respectat cerintele legale specifice, costul total al creditului, compus din marja de dobanda si comisioane, incadrandu-se in limita stabilita in textul mentionat mai sus. Totodata, BRD a respectat si obligatia de a mentiona in mod distinct in contractul de credit nivelul dobanzii, valoarea si tipul comisioanelor aferente, in scopul unei corecte si transparente informari a beneficiarilor Programului.

"Mai mult, cu toate ca, potrivit art. 2 lit. i) din OUG nr. 50/2010, creditelor Prima Casa nu le sunt aplicabile prevederile Ordonantei, precizam ca perceperea comisionului de administrare credit este permisa in mod expres chiar si de OUG nr. 50/2010, iar in art. 36 alin. 3 insusi legiuitorul detaliaza activitatile care justifica acest comision", mai precizeaza banca.

Art. 36 « (1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensatie in cazul rambursarii anticipate, costuri aferente asigurarilor si, dupa caz, dobanda penalizatoare, alte costuri percepute de terti, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni de catre creditor in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului. In cazul in care acest comision se calculeaza ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

Reactia BRD in cazul procesului pierdut la Judecatoria sectorului 1

Vom urmari cu interes motivarea instantei, fiind foarte important sa ne asiguram ca s-a tinut cont, in mod corect, de actele normative aplicabile creditelor Prima Casa si particularitatile referitoare la costurile aplicabile acestui tip de credite, in cazul carora exista conditii diferite si derogatorii de la prevederile legale generale din materia protectiei consumatorilor. Banca va ataca decizia.

Judecatoria Sectorului 1 a obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 2841,77 euro, reprezentand contravaloarea sumelor achitate de reclamanta cu titlul de comision de gestionare/administrare a creditului, aferent perioadei 16.10.2009 - 04.04.2014, la plata sumelor achitate de reclamanta cu titlul de comision de gestionare/administrare ulterior datei de 04.04.2014, precum si la plata dobanzii legale aferente sumelor mentionate, calculate de la data achitarii sumelor de catre reclamanta si pana la data restituirii efective, informeaza aceeasi sursa.

De asemenea, instanta a obligat banca la plata catre client a sumei de 2500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariul de avocat, insa a respins, ca neintemeiata, cererea reclamantei de obligare a paratei la plata sumei de 200 lei, reprezentand cheltuieli de judecata constand in onorariu mediere.

Decizia Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti poate fi atacata de catre banca cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Sursa foto: decizie instanta, Shutterstock