Referinta pentru euro a scazut cu 0,91 bani, la 4,4209 lei, dupa ce a crescut joi cu 1,63 de bani, la 4,43 lei/euro, din cauza declinului pietelor externe. La finalul saptamanii precedente, euro era cotat la 4,4036 lei. Pentru dolar, BNR a anuntat un curs de 3,4514 lei, in scadere cu 1,01 bani, evolutia fiind influentata de raportul dintre dolar si euro pe marile piete financiare.

Francul elvetian a fost cotat, potrivit BNR, la 3,6614 lei, in scadere cu 0,86 bani faata de ziua anterioara. Cursurile de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian, noteaza Mediafax

Cu putin inainte de ora 13:00, cand BNR anunta cursul de referinta, euro era cotat in piata interbancara la 4,4195 - 4,4220 lei, dupa ce a fost tranzactionat la 4,4290 lei pe finalul sedintei de joi. Minimul s-a situat la 4,4146 lei/euro, cu putin inainte de intrarea la tranzactionare a bancilor locale, in timp ce maximul a fost atins la 4,4234 lei/euro.

In regiune, forintul si zlotul au stagnat in raport cu euro. Actiunile marilor companii europene au inchis joi in scadere usoara, dupa ce pe parcursul tranzactiilor au atins cel mai redus nivel din acest an, din cauza temerilor ca statele periferice din zona euro ar putea reintra in criza financiara. Pietele europene mari se aflau vineri spre mijlocul zilei in crestere cu aproximativ 2%, sustinute de asteptarile investitorilor pentru noi masuri de sprijinire a economiei.

Citeste si:

Bursa din SUA a deschis in scadere mai accentuata joi, dar si-a revenit similar si a terminat sedinta fara variatii semnificative, dupa ce seful Fed din St. Louis, James Bullard, a declarat ca Rezerva Federala (Fed) a Statelor Unite ar trebui sa ia in considerare amanarea incheierii programului de achizitii de obligatiuni menit sa sustina economia. Piata americana a fost sustinuta si de datele bune anuntate in SUA privind numarul cererilor de somaj si productia industriala.

Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au scazut vineri la 1,32% - 1,82%, de la 1,7% - 2,2% pe an joi. Ratele medii ale dobanzilor pentru plasamentele pe termen de o saptamana au coborat, de asemenea, la 1,64% - 2,14%, de la 1,77% - 2,27% pe an in sedinta anterioara.

Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, se situeaza la 2,65% pe an, fata de 2,71% pe an joi.

Sursa foto: Shutterstock / Bancnote si monede euro