In perioada analizata, asiguratorul a platit clientilor indemnizatii pentru evenimente asigurate si contracte ajunse la maturitate aproape 94 milioane de lei, in crestere cu 9,2% comparativ cu aceeasi perioada din 2013, noteaza Mediafax. Din aceasta suma, 67,4% (respectiv 73,6 milioane de lei) reprezinta beneficii platite clientilor pentru contracte ajunse la maturitate.

Pentru contractele incheiate in primele noua luni, nivelul mediu al sumei asigurate s-a situat la 50.437 lei (plus 19% fata de aceeasi perioada din 2013), iar prima medie a fost de 1.710 lei (plus 9% fata de ianuarie-septembrie 2013). Marja de solvabilitate disponibila a ING Asigurari de Viata este 1,54, fata de nivelul minim cerut de lege de 1, iar coeficientul de lichiditate este de 4,73, comparativ cu nivelul minim cerut, de 1.

"Consolidarea pozitiei noastre pe piata prin continuarea cresterii volumului de prime subscrise a fost sustinuta de trei mari tendinte: revenirea interesului clientilor pentru asigurarile unit-linked, diminuarea nevoii imediate a acestora de lichiditate si, totodata, de alegerea unui nivel mai mare al protectiei financiare. La nivelul portofoliului nostru, revenirea interesului clientilor pentru asigurarile unit-linked este o evolutie tot mai vizibila, prezenta inca din primele sase luni ale anului. Contractele unit-linked au reprezentat 35% din vanzarile aferente intervalului ianuarie-septembrie 2014, fata de 27% in aceeasi perioada din 2013", a declarat intr-un comunicat directorul general al ING Asigurari de Viata, Marius Popescu.

Citeste si:

El a adaugat ca tot mai putini clienti aleg sa renunte la asigurarea de viata, numarul total de contracte rascumparate si reziliate diminuandu-se in intervalul analizat cu 19%. "In plus, compania a implementat in ultimele luni un nou model de desfasurare a intalnirilor anuale cu clientii, pentru a le facilita acestora o mai buna evaluare a evolutiei contractului detinut, respectiv actualizarea realista a nivelului de protectie financiara contractat in functie de noile nevoi si planuri de viitor", a mai spus Popescu.

ING Asigurari de Viata este cel mai mare asigurator local de profil in functie de subscrierile din 2013, care au insumat 559,6 milioane de lei, cu 2,8% mai mult fata de 2012. Asiguratorul roman este parte a grupului financiar olandez ING si activeaza pe piata romaneasca din 1997.

Sursa foto: Shutterstock / Polita de asigurare