Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, spune ca populatia a scapat treptat de teama devalorizarii monedei nationale, intrucat leul "sta tolanit" in intervalul 4,4-4,44 lei/euro de aproape jumatate de an. Moneda nationala nu a inregistrat fluctuatii nici macar in campania electorala, cum se intampla in alti ani.

"Dupa un timp, publicul a vazut ca directia leului nu e numai in sensul deprecierii, e si in apreciere, sta tolanit leul in intervalul 4,40-4,44 (lei/euro – n.r.) de aproape jumatate de an, adica mai putin de 1%. Mai misca asa usor din coada, dar sub 1%", a afirmat Isarescu miercuri, in deschiderea seminarului Colocvii de Politica Monetara organizat de banca centrala. Guvernatorul a aratat ca leul "s-a tolanit" si mai tare din luna septembrie, ignorand total campania electorala pentru presedintie, fata de alti ani cand reactiona dupa declaratii politice.

"Ganditi-va ce era anterior intr-un an electoral! Ignora (leul - n.r.) total campania electorala, ba el s-a tolanit si mai tare din septembrie, daca ne uitam la cifre, a devenit si mai lenes, ca sa nu-l numesc altfel, sa nu-l jignesc. Si bineinteles ca apare intrebarea «Dom’ne, cat mai dureaza aceasta stare de - sa nu-i spun nesimtire, ca-l jignesc - de insensibilitate, ignorare a scenei politice, unde au loc miscari, declaratii?» Inainte, cu cate declaratii s-au facut in campania electorala, stateam cu ochii cat cepele sa-l vedem pe unde se duce, nimic!", a spus Isarescu, citat de Mediafax.

El a amintit ca in urma cu cativa ani exista o asimetrie destul de mare in relatia dintre fluctuatia cursului de schimb si variatia anumitor indici economici, o depreciere influentand inflatia destul de rapid, cu un impact dublu decat in cazul aprecierii, insa in ultima perioada aceasta asimetrie s-a redus. "Am tot vorbit de o anumita asimetrie in aceasta relatie, cand cursul se deprecia, transmisia asupra inflatiei era extrem de rapida, cand se aprecia (...). Acum vreo sapte ani calculam o asimetrie de 1 la 2, deci o depreciere era dubla ca impact comparativ cu aprecierea, nu erau studii destul de adancite atunci, erau mai degraba empirice. Analiza spune ca asimetria s-a diminuat", a spus Isarescu.

Astfel, "lumea" scapa de temerea deprecierii "dupa luni si luni de zile", iar dominatia cursului se diminueaza. Isarescu a avut cuvantul de deschidere a unui colocviu de politica monetara organizat de BNR, in care au fost prezentate trei studii privind relatia piete financiare - PIB, impactul preturilor produselor din import in inflatie si evolutia relatiei somaj - inflatie in conditiile crizei financiare.

El a aratat ca studiile prezentate vor arata mai multa transparenta din partea bancii centrale si ca politica monetara nu se bazeaza pe metode ascunse, ci pe analize stiintifice bine documentate. Seful BNR recunoaste ca politica monetara are o problema de credibilitate, ceea ce ar explica si faptul ca multa lume ignora performanta Romaniei de a fi singura tara care a indeplinit toate cele cinci criterii de la Maastricht.

Pe de alta parte, guvernatorul a amintit si de faptul ca analistii bancilor care banuiau banca centrala de "politici monetare oculte" si comentau deciziile luate aveau, de fapt, si anumite interese proprii.

Cum a evoluat cursul BNR astazi

Cursul de referinta anuntat de BNR a urcat la 4,4407 lei/euro, cu 0,5 bani peste marti, intr-o piata cu volume mai ridicate decat media, in care au fost cateva ordine de cumparare de valuta, introduse, cel mai probabil, de clienti comerciali. Cotatiile au variat intre un minim al zilei de 4,4325 lei/euro si un nivel maxim de 4,4425 lei/euro, care nu a mai fost atins din 7 noiembrie.

"Nu este o miscare regionala, celalalte valute fiind stationare, dar nu se vede nici o miscare speculativa. Cel mai probabil, a fost un ordin mai mare comercial, iar piata fiind mica, ratele de schimb s-au micat mai agresiv", a comentat pentru Mediafax dealerul unei banci.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri