"Piata leasingului operational a crescut mai mult decat s-a anticipat la inceputul anului, conform rezultatelor la sase luni. Piata a crescut pe fondul investitiilor realizate de companii, dar, la 9 luni, cifrele arata ca cresterea leasingului operational s-a mai diminuat. Anticipez ca pana la finele anului se va ajunge la 50.000 de unitati, in crestere cu 15% fata de 2014", a spus Ivan la o conferinta de specialitate, potrivit Mediafax.

Potrivit datelor anuntate de ASLO in luna octombrie, piata de leasing operational a ajuns dupa primele noua luni la 47.000 de unitati, in crestere cu 13% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Cresterea consemnata in primele trei trimestre a fost efectul scaderii costurilor de utilizare a flotelor auto de catre utilizatorii finali si atragerii de noi clienti.
In perioada analizata, circa 9.000 de autovehicule noi au fost inmatriculate de catre companiile de leasing operational, cu aproximativ 1.000 de unitati mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut, avand o cota de peste 15% din totalul inmatricularilor de autoturisme si autovehicule comerciale usoare noi.

"Potentialul pietei romanesti de leasing operational se ridica la 100.000 de unitati in urmatorii ani", a spus Ivan.
Potrivit datelor ASLO, in 2012, ponderea vehiculelor achizitionate prin leasing operational a fost de 13% la un total de 76.177 de vehicule inmatriculate. Un an mai tarziu, acest indicator a ajuns la 17,3% la 66.326 de vehicule inmatriculate, estimarile pentru acest an indicand o pondere de 17,5% la 70.000 de vehicule inmatriculate. Prezent la eveniment, seful LeasePlan Romania, Bogdan Apahidean, a afirmat ca firmele care achizitioneaza vehicule in leasing operational inregistreaza reduceri de costuri semnificative, cu impact pozitiv asupra profitabilitatii.

Citeste si:

"Daca estimam o rata medie pentru un leasing operational la 350 euro si prin externalizare se poate obtine o reducere a costurilor cu 15%, la o durata medie de viata a autovehiculului de 42-45 de luni, vorbim de economii de 1.500 - 2.000 euro. La companiile mari se discuta despre zeci de mii, sute de mii de euro", a spus Apahidean.
Directorul general al Alexandros Long Term Rental, Bogdan Ciocalteu, a afirmat ca vehiculele au inceput sa semene cu PC-urile in privinta dinamici ratei de depreciere. "Dupa cum se stie, PC-urile se depreciaza rapid ca urmare a evolutiei tehnologice. Din acest punct de vedere, si vehiculele au inceput sa semene cu PC-urile. Tehnologiile auto se schimba la 3-4 ani, vehiculele devin mai fiabile, au consumuri de carburant din ce in ce mai reduse si atunci apare nevoia sa le schimbi pe cele actuale. In acest context, merita sa iei in calcul si sa utilizezi leasingul operational, care aduce reduceri semnificative de costuri pentru clienti", a spus Ciocalteu.

In privinta problemelor pietei de leasing operational, reprezentantul Fleet Management Services a spus ca importurile de vehicule second-hand au un impact major asupra dinamicii afacerilor jucatorilor din acest domeniu. "Jucatorii din acest domeniu sunt afectati de concurenta neloiala a importatorilor de vehicule second-hand, care aduc in tara masini cu un istoric necunoscut, in comparatie cu oferta noastra. Din nefericire, nebunia cu taxa de poluare pare sa nu se mai sfarseasca si nu a facut decat sa ajute importatorii de masini second-hand sa faca profituri, care nu sunt impozitate absolut deloc. Statul nu a castigat niciun ban din activitatea acestor importatori, a pierdut si din neaplicarea TVA-ului. In plus, jucatorii din piata leasingului operational au fost nevoiti sa revanda vehicule in pierdere, in conditiile in care cuantumul taxei de timbru a anulat profitul pe care acestia se asteptau sa il obtina din aceasta operatiune", a spus Ivan.

Sursa foto: Sursa foto: Shutterstock / Masina, leasing