Sa fiu mai precis. In mod evident, obiectivul principal urmarit de Stat in urma privatizari CEC este, sau ar trebui sa fie, obtinerea unor venituri cit mai mari. De asemenea, un alt obiectiv este si acela ca Statul roman (si implicit cetatenii romani) sa beneficieze pe termen lung de pe urma acestei privatizari (ceea ce ar putea fi posibil, de pilda, in cazul in care Statul va pastra in continuare cel putin 25% din totalul actiunilor CEC). \

Acest obiectiv este important nu din ratiuni patriotice, ci exclusiv din ratiuni economice. Mai simplu spus, in cazul in care Statul roman ar ramine actionar CEC si dupa privatizare, acesta va incasa anual sume considerabile din dividende, fara a depune vreun efort semnificativ in acest sens. Iar acestea ar reprezenta sume ce vor ajunge la buget, ceea ce ar reprezenta o alta sursa importanta de venituri bugetare, alaturi de clasicele taxe si impozite.

Deci, cum poate fi pus in practica acest deziderat. In primul rind trebuie subliniat ca performantele si imaginea unei banci nu sint rezultatul direct si exclusiv al structurii actionariatului acesteia (de stat sau privat). Cu alte cuvinte, problema principala a CEC nu este detinerea acesteia de catre Statul roman, cit faptul ca organele de conducere nu au nici forta si nici priceperea de a impune disciplina profesionala si transparenta, atit de necesare unei banci aflate pe o piata in care deja competitorii puternici si-au facut aparitia (acest fapt este evidentiat de scaderea semnificativa a cotei de piata detinuta de CEC in ultimii 16 ani).

Ca urmare, Statul roman ar trebui sa inceapa prin a numi un director provenit din sectorul bancar privat, persoana ce ar avea responsabilitatea crearii intregii echipe manageriale (merita mentionat ca exista numerosi fosti directori de banci, cetateni straini, care cunosc sistemul bancar roman ca pe propriul buzunar si care nu ar rata sansa relansarii CEC). Nici plata salariilor acestor directori nu ar reprezenta o problema tinind cont de faptul ca CEC are potentialul sa realizeze anual profituri de ordinul milioanelor sau chiar zecilor de milioane. Cu alte cuvinte, privatizarea CEC trebuie sa inceapa cu angajarea de directori proveniti din sectorul bancar privat, capabili sa realizeze o restructurare reala.

Apoi, dupa 9 pina la 12 luni de la numirea unui nou management provenit 100% din sectorul privat, statul ar trebui sa deruleze pe Bursa de Valori Bucuresti o oferta publica / initiala de vinzare (in engleza „IPO”) a 10 pina la 15 % din totalul actiunilor CEC. Acest demers ar avea numeroase efecte pozitive, printre care stabilirea valorii reale de piata a CEC, asigurarea unui nivel minimal de transparenta si cresterea lichiditatii Bursei de Valori Bucuresti (fapt care ar conduce implicit la atragerea de noi investitori straini). De asemenea, actiunile CEC ar putea fi tranzactionate si pe burse internationale, ca „global depositary receipts” (GDRs), asa cum este cazul unei altei banci din fostul bloc comunist detinute de stat (OTP, una dintre cele doua finaliste in privatizarea CEC, ale carei GDRs sunt tranzactionate atit pe Bursa din Luxemburg, cit si pe SEAQ International din Londra).

Citeste si:

Implicit, CEC ar deveni o banca recunoscuta si pe plan international, cita vreme prin tranzactionarea pe burse internationale din Europa ar fi cunoscuta investitorilor institutionali straini. In final, dupa inca 6 pina la 9 luni de la derularea ofertei initiale de vinzare, procesul de privatizare ar trebui sa reinceapa, insa de aceasta data pentru maxim 60 % din capitalul social CEC (avind in vedere ca Statul ar trebui sa pastreze 25 % din capitalul social, in timp ce 10-15% din actiunile CEC ar fi listate pe una sau mai multe piete reglementate).

Subliniem ca aducerea unei echipe manageriale competitive la conducerea CEC reprezinta o varianta ideala pe termen scurt, insa, indiferent de performantele acestei echipe, pe termen mediu privatizarea CEC va ramine o necesitate. In acest sens, e important de mentionat ca atita vreme cit realitatile economice de astazi dicteaza faptul ca succesul si dezvoltarea unei banci necesita ca aceasta sa faca parte dintr-o retea (regionala sau globala), vinzarea / privatizarea CEC este imperativ necesara si trebuie sa ramina o prioritate pentru Statul roman.

Desi momentan CEC este o banca fara o imagine puternica si fara acces la resurse semnificative si, dupa cum am aratat, privatizarea ramine singura posibilitate, aceasta nu inseamna ca CEC trebuie privatizat in orice conditii, numai pentru a da curs acestei necesitati. Conform scenariului de mai sus, CEC ar fi gata pentru privatizare in 1-2 ani de la data aderarii Romaniei la UE, ceea ce ar conduce si la o crestere a numarului de oferte precum si la o imbunatatire substantiala a acestora, fapt ce s-ar traduce prin cresterea veniturilor colectate la buget din aceasta privatizare.

Concluzie: Succesul privatizarii CEC, prin aceasta intelegindu-se in primul rind sursele atrase de Statul roman la buget in urma unei astfel de privatizari, depinde in mod direct de momentul si de modul in care se va realiza privatizarea CEC. Statul ar trebui sa amine finalizarea procesului de privatizare, deja inceput (la fel cum a procedat si in cazul BCR), ar trebui sa angajeze o echipa manageriala experimentata din sectorul bancar privat pina la sfirsitul anului 2006, ar trebui sa listeze CEC pe Bursa de Valori Bucuresti si pe o piata reglementata internationala pina la sfirsitul anului 2007 sau la inceputul anului 2008, urmind ca la sfirsitul anului 2008 sa finalizeze privatizarea CEC.