BCR ofera, de la jumatatea lunii august, depozite cu cea mai lunga scadenta de pe piata romaneasca. "Noi consideram stimularea economisirii pe termene cat mai lungi drept un obiectiv strategic, toate miscarile facute, pina in prezent, sustinand politica BCR, de protejare a economiilor clientilor prin oferirea de alternative viabile”, a declarat intr-un comunicat emis de banca, Lucian Anghel, director executiv adjunct la Directia Trezorerie din cadrul BCR.

Astfel, BCR ofera clientilor depozite la termen, in lei, pe o perioada de 36 de luni cu plata semestriala a dobanzii. Dobanda este variabila si se aplica diferentiat in functie de marimea depozitului, aceasta fiind de 8,25% pe an pentru un depozit de 5.000 lei, 8,40% pe an intre 5.000 si 10.000 lei exclusiv si de 8,5% pe an pentru un depozit de peste 10.000 lei inclusiv.

De asemenea, BCR ofera si depozite la termen, in valuta, pe o perioada de 36 de luni cu plata semestriala a dobanzii. Aceasta este fixa si se aplica diferentiat in functie de marimea depozitului. Astfel, pentru un depozit pana la 10.000 dolari se aplica o dobanda de 4,75% pe an, intre 10.000 dolari inclusiv si 25.000 dolari exclusiv dobanda este de 4,85% pe an, iar peste 25.000 dolari inclusiv se aplica dobanda de 4,95% pe an. Depozitele in euro au o dobanda de 4,25% pe an pana la 10.000 de euro, 4,35% pe an intre 10.000 inclusiv si 25.000 euro exclusiv si de 4,45% pe an pentru un depozit de peste 25.000 de euro inclusiv.

BCR gestioneaza la ora actuala active de peste 10 miliarde de EUR. Banca are in prezent 442 sucursale si agentii in intreaga tara, avind unitati in majoritatea oraselor cu peste 10.000 de locuitori. BCR pune la dispozitia clientilor servicii de Internet banking si e-commerce, emite 19 tipuri de carduri de credit si de debit si are instalata cea mai mare retea nationala de ATM – peste 1.200 si aproape 8.000 de POS. Numarul clientilor a crescut constant ajungand in prezent la peste 4 milioane, din care 90% sint clienti persoane fizice.