Banca centrala a anuntat vineri un curs de 4,4381 lei/euro. Paritatea pentru dolarul american a crescut cu 0,84 bani, la 3,9599/dolar, un nou maxim al ultimei luni. Dolarul a atins un nivel maxim record fata de leu pe 23 ianuarie, data la care moneda americana a fost cotata la 3,9980 lei, informeaza Mediafax.

Leul s-a intarit insa in raport cu francul elvetian, iar cursul a coborat cu 2,51 bani, de la 4,1664 lei/franc vineri la 4,1413 lei/franc. Cotatiile leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

Leul a deschis sedinta interbancara la 4,439 unitati fata de euro, de la 4,4365 unitati la finalul sesiunii de vineri. Ulterior, cotatiile au fluctuat intre un minim de 4,4385 lei/euro si un maxim de 4,4440 lei/euro. Volumele din prima parte a zilei s-au situat in media unei sedinte obisnuite, potrivit dealerilor.

Citeste si:

La ora 12:50, leul se tranzactiona la 4,441 unitati fata de euro, in scadere cu 0,1% raportat la inchiderea de vineri.
In regiune, forintul si zlotul s-au depreciat cu 0,2%. Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au scazut nesemnificativ, la 0,29%-0,7% pe an, in timp ce ratele pentru plasamentele pe termen de o saptamana au ramas neschimbate fata de vineri, la 0,31% - 0,77% pe an.

Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a crescut usor la 1,4% pe an, de la 1,38% pe an in sesiunea precedenta.