In februarie s-au consemnat intrari de 659 milioane euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene si conturilor Ministerului Finantelor Publice cu fonduri europene, se arata intr-un comunicat al BNR, conform Mediafax.

Totodata, s-au inregistrat iesiri de 772 milioane euro, care au provenit din rezervele minime in valuta, precum si din plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta, care au inclus o rambursare de capital si dobanda catre FMI de circa 343 milioane echivalent euro. Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 3,58 miliarde euro.

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) se situau la 34,06 miliarde euro, fata de 34,31 miliarde euro la 31 ianuarie. Platile scadente in luna martie 2015 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza 1,59 miliarde euro.