Paritatea pentru francul elvetian a scazut cu 0,63 bani, la 4,1532 lei. Miercuri, BNR a anuntat o referinta pentru euro de 4,4542 lei, in timp ce cursul de schimb pentru dolar a fost de 4,0041 lei. Euro s-a depreciat joi pe pietele internationale la cel mai scazut nivel fata de dolarul american din ultimii 11 ani, in conditiile in care investitorii asteapta sedinta Bancii Centrale Europene (BCE) pentru detalii privind programul de achizitii de obligatiuni care incepe in luna martie. In jurul orei 13:00, dolarul se tranzactiona la 0,91 unitati pentru un euro, in urcare cu 0,3% fata de inchiderea de miercuri, informeaza Mediafax.

Cursurile de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian. Leul a deschis sesiunea interbancara la 4,4505 unitati/euro, in scadere de la 4,4555 lei/euro la finele sesiunii precedente. Ulterior, moneda nationala a continuat sa se aprecieze in raport cu euro si a atins un minim de 4,445 unitati in prima jumatate a zilei. Cu putin inaintea orei 13:00, leul se tranzactiona la 4,4450/4,4460 unitati, in urcare cu 0,2% fata de inchiderea de miercuri.

In regiune, forintul s-a intarit cu 0,4% fata de euro, iar zlotul cu 0,3%. Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au stagnat la 0,26%-0,64% pe, iar ratele pentru plasamentele saptamanale s-au redus nesemnificiativ, de la 0,28%-0,73% pe an, la 0,27%-0,73% pe an. Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a coborat la 1,36% pe an, de la 1,37% pe an in sesiunea anterioara.