Aceasta evolutie s-a datorat in special operatorilor de linie care au introdus noi curse low cost, cu tarife scazute, care au "tras in jos" tarifele medii.Cele mai vandute destinatii de city break anul trecut au fost Roma, Barcelona si Paris, urmate de Londra, Istanbul si Venetia. Pe de alta parte, Dubai, Creta, Corfu si Rhodos au fost printre cele mai cautate destinatii de litoral.

Cum sezonul pregatirilor de concedii a inceput, ofertele turistice ii pot ademeni si pe cei care nu au economisit inca pentru vacanta. Exista totusi, intotdeauna, optiunea unui credit de nevoi personale.

Desi un imprumut nu este indicat pentru finantarea unui concediu, deoarece plata unei singure vacante se poate intinde pe mai multi ani, pentru cei care doresc sa beneficieze de o ocazie speciala si sunt dispusi sa-si asume acest risc, analistii FinZoom.ro au pregatit, la solicitarea wall-street.ro, un top al celor mai ieftine credite de consum fara garantii pentru toate buzunarele. A fost ales atat un termen de 1 an, astfel incat plata vacantei de anul acesta sa se faca cu un impact cat mai redus asupra concediilor viitoare, cat si de 5 ani.

Vacanta pe credit pentru un cuplu in cazul a trei variante de buget:

  • redus: 2.250 RON (aproximativ 500 EUR)
  • mediu: 4.500 RON (aproximativ 1.000 EUR)
  • ridicat: 11.250 RON (aproximativ 2.500 EUR).

In cazul bugetului de 2.250 RON, cel mai ieftin imprumut (DAE 9,72%) pe un an de zile posibil astazi (Creditul Bun cu Comision Lunar de la Banca Romaneasca, potrivit FinZoom.ro) va scoate din buzunarul cuplului putin sub 200 RON lunar (196,91 RON) iar totalul de plata se va ridica la 2.364,65 RON. Pentru concediul cu buget mediu cea mai mica rata lunara se va ridica la aproximativ 400 RON (398,18 RON) iar totalul de plata ar fi de 4.729,10 RON. O vacanta de 2.500 EUR va insemna plata unei rate lunare de aproximativ 995 RON iar, la finalul creditului, va reduce bugetul cuplului cu 11.823,28 RON.

Diferentele intre suma initiala si totalul de rambursat nu sunt foarte mari, acest lucru datorandu-se perioadei reduse de creditare, de numai 1 an. In cazul unor termene mai lungi, ratele lunare vor fi mai reduse iar costul total va creste. De exemplu, pentru 5 ani ratele lunare si totalul platit vor arata astfel:

  • credit: 2.250 RON, rata lunara: 48,96 RON, total de plata: 2.812,32
  • credit: 4.500 RON, rata lunara: 97,91 RON, total de plata: 5.624,91
  • credit: 11.250 RON, rata lunara: 244,79 RON, total de plata: 14.062,02

Pentru comparabilitate, vacanta pe credit ar costa in cele doua perioade:

Perioada: 1 an (calculat pentru creditul de la Banca Romaneasca)
Suma credit (RON) 2.250 4.500 11.250
Rata lunara (RON) 199,09 398,18 995,46
Total de rambursat (RON) 2.364,65 4.729,1 11.823,28
Perioada: 5 ani (calculat pentru creditul de la Banca Romaneasca)
Suma credit (RON) 2.250 4.500 11.250
Rata lunara (RON) 48,96 97,91 244,79
Total de rambursat (RON) 2.812,32 5.624,91 14.062,02

Asadar, dupa analiza informatiilor prezentate mai sus raspunsul la intrebarea "Merita sa-ti faci vacanta pe credit?", care nu poate fi decat unul subiectiv, este "da". Iata care sunt si cele mai avantajoase oferte de credite de consum in functie de dobanda anuala efectiva (DAE):

Banca Produs DAE
Banca Romaneasca Creditul Bun cu Comision Lunar - RON 9,72%
Piraeus Bank Credit Simplu de Luat fara Comisioane - RON 11,05%
OTP Bank Credit pentru Nevoi Personale - RON 11,90%
Credit Agricole Credit Facile - RON 11,91%
Volksbank Credit de Consum cu Dobanda Fixa - RON 12,68%

Sursa foto: Shutterstock / Vacanta pe credit