"Analiza Consiliului Concurentei a condus la concluzia ca operatiunea de concentrare economica nu ridica obstacole semnificative in calea concurentei efective pe piata romaneasca sau pe o parte substantiala a acesteia, in special prin crearea sau consolidarea unei pozitii dominante", se arata intr-un comunicat al Consiliului Concurentei, scrie Mediafax.

Autoritatea a emis, la cererea Bancii Transilvania, o decizie de derogare de la prevederile Legii Concurentei, astfel incat institutia de credit sa se poata implica in activitatea Volksbank Romania si Volksbank Services Romania inainte de obtinerea autorizatiei din partea autoritatii de concurenta pentru preluarea acestora.

Astfel, la inchiderea tranzactiei, estimata pentru luna mai, Banca Transilvania va putea propune mai repede alternative pentru clientii cu credite in franci elvetieni care au probleme la plata ratelor. Banca Transilvania, a treia mare banca din Romania in functie de active, a semnat in luna decembrie un angajament ferm pentru achizitionarea a 100% din actiunileVolksbank Romania. Detaliile financiare ale tranzactiei nu au fost facute publice, cele doua institutii de credit urmand sa actioneze ca entitati separate pana la finalizarea procesului de preluare.

Banca Transilvania va oferi clientilor Volksbank cu imprumuturi in franci elevetieni mai multe variante de conversie in lei sau euro, cu discount-uri aplicate ulterior la sold in functie de profilul acestora, reducerea putand depasi in unele cazuri 25%, pentru a scadea expunerea totala si rata lunara.