Daca isi atinge scopul pentru anul curent, Generali si-ar dubla cifra de afaceri in Romania, comparativ cu rezultatele obtinute in 2005.

Dupa primul semestru al anului 2006, Generali detine o cota de piata de 4,74%, situandu-se pe locul opt in topul asiguratorilor din Romania, iar volumul primelor brute subscrise in primele sase luni ale anului a fost de 133,7 milioane lei (37,8 milioane euro), de doua ori si jumatate mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut.

Volumul total de prime brute incasate de Generali s-a ridicat, in primul semestru al anului, la 106,1 milioane lei, dublu fata de perioada similara a anului 2005. Potrivit datelor companiei, cele mai bine vindute asigurari in primul semestru au fost cele de mijloace de transport terestre (49,4% din total prime brute subscrise), urmate de asigurarile de incendiu si calamitati naturale (13,8%).

Citeste si:

Valoarea daunelor platite, in primul semestru din 2006, de Generali a fost de 21,7 milioane de lei (6,12 milioane euro). Generali a fost printre societatile de asigurare cu cele mai mari pierderi in 2005, conform datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, si a incheiat anul cu pierderi de 15 milioane lei si a fost a treia firma de asigurari in "topul" companiilor cu cel mai mare volumul al pierderilor pe domeniul asigurarilor.

Generali Asigurari are in prezent 310 angajati, 2.389 agenti si 69 de agentii si puncte de lucru. Parte a grupului italian Generali, subsidiara din Romania a fost infiintata in anul 1993, aceasta fiind controlata de Generali Holding Vienna AG, cu o participatie de 83,44%, si Astra Asigurari - 15,96%.