Moneda euro si dolarul s-au apreciat in vinerea mare. Astfel, cursul pentru euro anuntat de BNR a crescut vineri cu 1,4 bani, la 4,4105 lei, si a revenit peste pragul de 4,4 lei/euro, de la minimul a sapte luni si jumatate inregistrat joi, in timp ce dolarul a avansat cu 6,25 bani, la 4,1559 lei, in contextul evolutiei monedei americane pe pietele externe.

Joi, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat un curs pentru euro de 4,3965 lei, minimul a sapte luni si jumatate, iar pentru dolar de 4,0934 lei. Referinta pentru francul elvetian a urcat cu 3,5 bani, de la 4,2112 lei la 4,2462 lei. Cursurile de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian, potrivit Mediafax.

Aproape de ora 13:00, euro era tranzactionat in piata interbancara la 4,4082 lei, fata de 4,4010 lei pe finalul zilei precedente. Operatiunile dintre bancile comerciale au avut loc intre un curs minim de 4,3968 lei/euro si un maxim de 4,4082 lei/euro, aproape toate tranzactiile fiind perfectate peste pragul de 4,4 lei/euro.

"Este probabil ca leul sa fi primit ceva sprijin in ultimele zile pe fondul intrarilor mai mari de valuta de peste hotare, in contextul cresterii remiterilor de la emigranti inaintea sarbatorilor de Pasti. Pe de alta parte, monedele regionale s-au depreciat ieri in fata euro. Astfel, ne asteptam astazi la o noua sedinta fara variatii mari, dar cu presiuni de depreciere. Asadar, in contextul atmosferei de vacanta, nu anticipam miscari majore", a afirmat, intr-o nota catre analisti si investitori, economistul sef al ING Bank Romania, Ciprian Dascalu.

In regiune, forintul s-a apreciat cu 0,3% fata de euro, iar zlotul cu 0,2%. Potrivit unui sondaj realizat de Reuters in randul analistilor, acestia se asteapta ca monedele din Europa Centrala sa scada in urmatoarele sase luni, concomitent cu apropierea Rezervei Federale a SUA de momentul de la care va incepe sa creasca dobanzile.

Pe pietele externe, dolarul a crescut cu 0,5%, la 0,9430 euro, iar francul elvetian cu 0,4%, la 0,9632 euro. Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au scazut la 0,62% - 1,02% pe an, de la 0,67% - 1,1% pe an joi, in timp ce ratele pentru plasamentele saptamanale au coborat la 0,66% - 1,1% pe an, de la 0,7% - 1,17% pe an. Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a scazut la 1,36% pe an, de la 1,37% pe an joi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri