Luni, BNR a anuntat un curs pentru euro de 4,4345 lei, iar pentru dolar de 4,1234 lei. Anterior sedintei de marti, un curs peste 4,45 lei/euro a fost consemnat cel mai recent pe 4 martie, cand euro a fost cotat la 4,4542 lei. Referinta pentru francul elvetian a crescut cu 2,82 bani, de la 4,3102 lei la 4,3384 lei.

Cursurile de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian. Aproape de ora 13:00, cand BNR anunta cursul de referinta, euro era tranzactionat in piata interbancara locala la 4,4507 lei, fata de 4,4270 lei pe finalul sedintei de luni.

Volumele au depasit usor media in prima parte a zilei, cu schimburi perfectate intre un curs minim de 4,4340 lei/euro si un maxim de 4,4507 lei/euro. In regiune, zlotul s-a intarit cu 0,1% fata de euro, in timp ce forintul a stagnat, in contextul im care banca centrala a Ungariei are programata marti o sedinta de politica monetara, iar analistii se asteapta la o noua reducere a dobanzii.

Pe pietele externe, dolarul s-a intarit cu 0,5%, la 0,9359 euro, iar francul elvetian a urcat cu 0,1%, la 0,9750 euro. Guvernul de la Atena risca sa ramana fara bani si sa nu-si mai poata plati datoriile pe care trebuie sa le achite Fondului Monetar International (FMI) in lunile mai si iunie, in lipsa unei finantari suplimentare din partea creditorilor externi. Primul termen este 12 mai, data la care Grecia trebuie sa plateasca 760 de milioane de euro catre FMI.

Citeste si:

In aceste conditii, guvernul elen a emis luni un ordin prin care obliga institutiile statului sa isi transfere rezervele de numerar la banca centrala. Decizia de a confisca, practic, rezervele de numerar depozitate in prezent la bancile comerciale ar putea aduce guvernului circa 2 miliarde de euro, au declarat doua persoane apropiate situatiei.

Grecia mai poate accesa o transa in valoare de 7,2 miliarde de euro din programul de ajutor financiar incheiat in 2010 cu FMI, UE si BCE, insa creditorii tarii au conditionat acordarea banilor de adoptarea unor reforme de austeritate, reforme pe care guvernul de la Atena refuza sa le implementeze pentru a nu impovara si mai mult populatia. Noile propuneri ale guvernului elen vor fi analizate la o intalnire a ministrilor de finante ai statelor din zona euro la Riga, in Letonia, pe 24 aprilie.

Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au coborat luni la 0,35% - 0,77% pe an, de la 0,38% - 0,8% pe an luni, in timp ce ratele pentru plasamentele saptamanale au urcat la 1,06% - 1,53% pe an, de la 0,91% - 1,36% pe an in sedinta anterioara.

Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a urcat la 1,38% pe an, de la 1,33% pe an vineri.