Banca Comerciala Romana (BCR) se poate trezi in orice moment cu solicitari din partea unor state arabe de executare a unor garantii, a caror valoare totala ajunge la 500 de milioane de dolari, conform unei evaluari din evidentele Ministerului Finantelor Publice (MFP)
'Din activitatea Bancorex au rezultat tot felul de actiuni, despre care nu putem avea decat o imagine foarte generala. Exista garantii emise de Bancorex inainte de 1989 (pe vremea cand se numea Banca Romaneasca de Comert Exterior BRCEX), in valoare de peste 500 de milioane de dolari, in favoarea unor state arabe, care sunt deschise nelimitat. Nu se vor inchide niciodata in timp, pentru operatiuni despre care noi nu avem cunostinta. Nu stim ce tip de operatiuni acopereau acele garantii', a declarat citat de Rompres ministrul finantelor publice, Sebastian Vladescu, la discutiile din comisiile de specialitate ale Senatului pe marginea ordonantei privind unele masuri pentru finalizarea privatizarii BCR, care stabileste obligatiile suplimentare de plata ale statului roman fata de cumparator.

Potrivit lui Vladescu, in orice moment este posibil ca unul din statele arabe beneficiare ale unor astfel de garantii sa vina si sa solicite plata garantiei pentru operatiuni inainte de 1989. 'Din pacate, aceasta datorie, chiar daca a fost facuta inainte de 1989, a fost realizata printr-un agent al statului care era BRCEX, preluata de Bancorex, iar la momentul absorbtiei - de catre BCR. Daca vreodata vreun stat arab va solicita executarea garantiei, BCR va trebui sa plateasca si va veni la statul roman sa fie despagubit pentru plata. Este o posibilitate redusa in acest moment, dar nu poate fi ignorata pentru ca este in conturile bancii, chiar daca au fost emise din dispozitia statului roman inainte de 1989', a explicat Vladescu. Dupa 1990, nu a existat nicio solicitare in acest sens din partea vreunui stat arab, a precizat ministrul finantelor, care a estimat totodata ca nu vor mai aparea litigii consistente pe seama Bancorex.

La momentul absorbtiei de catre BCR, toate datoriile cunoscute ale Bancorex au trecut la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului si compensate cu titluri de stat (900 milioane dolari - titluri de stat emise pana in acest moment). in mod constant apar insa litigii. 'in ultimii cinci ani de zile au aparut litigii despre care nu aveam informatii la momentul absorbtiei de catre BCR', a spus Vladescu.

Din tranzactia BCR statul roman va castiga oricum consistent. Din valoarea totala de 3,75 miliarde euro a tranzactiei, dupa eliminarea cotelor pentru BERD si IFC, raman 2,5 miliarde euro, iar daca se scad si datoriile si litigiile necunoscute (un miliard de euro - maxim) vor ramane in vistieria statului cel putin de 1,5 miliarde euro.

Incasarile statului vor reprezenta mai mult decat dublul activelor nete BCR, profitul brut pe 10 ani sau totalul platilor la bugetul statului pe care le-ar fi efectuat banca pe 20 de ani.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri