"Pana azi nu avem nicio exprimare de intentie a unei companii existente pe piata care se uita la Astra, toti sunt jucatori noi. (...) Dar nu se trece mai departe pentru ca este o chestiune de pret, majorarea de capital va trebui sa restabileasca capacitatea companiei din perspectiva cerintelor Solvency I si II, iar efortul este substantial. De aceea sta sub semnul intrebarii daca achizitia va avea loc sau nu", a afirmat Misu Negritoiu, citat de Mediafax.

El a precizat ulterior ca exista pana in cinci investitori interesati, "de toate felurile". Negritoiu spune ca, daca ar fi existat un cadru de rezolutie, care ar putea fi aporbat prin lege pana in vara sau cel tarziu pana la finele anului, ASF ar fi putut interveni cu masuri in cazul Astra, respectiv sa vanda activele sanatoase la " un pret rezonabil", iar pentru partea "nevandabila" ar fi gasit alte solutii.

"Azi nu putem face acest lucru. Este ca intr-un cos cu mere, marul stricat il strica si pe cel bun", a spus presedintele ASF. El a mentionat ca administratorul special al Astra Asigurari este in faza de pregatire a prospectului de emisiune pentru majorarea capitalului cu 425 milioane de lei, aratand ca necesarul total de capital ar ajunge la circa 700 milioane lei.

Suma prevazuta pentru majorarea de capital reprezinta doar circa 60% din actiunile companiei, insa necesarul total pentru achizitia Astra Asigurari si capitalizarea conform cerintelor Solvency II s-ar ridica la 1,4 miliarde lei. Implementarea unui cadru de rezolutie si redresare a asiguratorilor, prin legislatie, presupune vanzarea activelor, partiala sau totala, la un pret de piata sau transferarea activelor sanatoase catre o entitate-punte special creata, cu durata limitata.

"Cu Fondul de garantare avem diverse scenarii pentru Astra Asigurari, privim cel mai rau caz si putem face fata unei situatii limita. Daca avem 900 milioane lei la fondul de garantare, iar Astra ar fi in situatie de lichidare, ar trebui probabil sa cheltuim toate aceste rezerve. Daca am fi avut mecanismul de rezolutie, cheltuielile ar fi la jumatate. Azi, in cazul Astra Asigurari, nu putem face nicio interventie, in afara de administrarea speciala, nu putem face altceva decat lichidarea", a punctat seful ASF.

Citeste si:

La finele anului 2014, FGA avea capitaluri proprii in valoare de 938,75 milioane de lei, in crestere cu aproximativ 10% fata de 2013, iar disponibiliatile insumau 909,11 milioane de lei, cu 7,6% mai mult fata de anul precedent. Misu Negritoiu a precizat ca Astra are active bune si active rele si nu ar trebui tratate "la gramada". Daca majorarea de capital propusa nu va avea rezultatul scontat, ASF va trebui sa declare starea de faliment a companiei si sa plateasca asiguratilor despagubiri, prin FGA.

Pentru entitatea-punte dorita a salva activele asiguratorilor cu probleme, capitalul initial va fi constituit din resursele avute la dispozitie de FGA, iar rolul de capitalizare va reveni ulterior unui fond de rezolutie. "Dezvoltarea si implementarea unui regim eficient de rezolutie trebuie sa asigure iesirea ordonata de pe piata. Acum, jucatorii pe care-i avem in supraveghere, daca nu se redreseaza in graficul pe care-l avem azi, iesirea va fi mai putin ordonata si solutia ar fi de pierdere-pierdere", a mai spus Misu Negritoiu.

Astra Asigurari este cel mai mare asigurator local dupa nivelul subscrierilor aferente anului 2013. In 2014, compania s-a plasta pe locul 3, dupa Allianz-Tiriac si Omniasig. Cu un capital social de 257,8 milioane de lei, societatea este controlata de The Nova Group Investments Romania SA - 72,754% si Epsilon Estate Provider SRL- 26,289%, alaturi de mai multe persoane fizice si juridice, cu o participatie reprezentand 0,957% din capitalul social. Cele doua societati sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

In februarie 2014, ASF a instituit procedura de redresare financiara prin administrare speciala la Astra Asigurari, a suspendat dreptul de vot al actionarilor si conducerea si a numit KPMG Advisory ca administrator special. Potrivit KPMG, Astra are nevoie de o infuzie de capital de 490 milioane de lei pana la finalul anului.

Pana in prezent actionarii asiguratorului au adus 65 de milioane de lei la capitalul societatii. La finele anului 2013, compania ocupa primul loc pe piata piata asigurarilor din Romania, cu subscrieri de 921,5 milioane de lei si pierderi de 917,3 milioane de lei.