Creditele acordate de banci vor inregistra in acest an o crestere de 2,3% si de 4,3% anul viitor, cu accent pe retail, unde creditarea va avansa cu 5,2% in 2016, sustinuta de finantarile ipotecare acordate prin Prima Casa, in timp ce depozitele atrase vor urca doar cu circa 1%, potrivit unui studiu.

"In Romania, creditele totale au fost in scadere, dar se asteapta o redresare treptata avand in vedere ca redresarea economica devine mai bine fundamentata. Creditele corporate au fost in scadere (-5% in 2013 fata de 2012 si -6,3% in 2014), ca urmare a standardelor de creditare inasprite si se confrunta cu dificultati rezultate din cauza accelerarii write-off-urilor", se arata intr-un studiu realizat de compania de consultanta Deloitte la cererea Consiliului Patronatelor Bancare din Romania (CPBR), scrie Mediafax.

Dupa aceasta scadere, creditarea pe segmentul firmelor ar urma sa se redreseze din acest an, cu un avans preconizat de 2,1% in 2015 si 4,1% anul viitor. "In ceea ce priveste creditele acordate companiilor, ne asteptam la o crestere moderata (precauta) de 2,1% in 2015 si la o crestere mai optimista de 4,1% in 2016 - influentata probabil si de faptul ca previziunea pe termen scurt este, de obicei, mai predispusa la scenarii de crestere realiste/pesimiste spre deosebire de previziunea pe termen lung, in care exista inca speranta de deblocare a absorbtiei de fonduri europene", a afirmat intr-o conferinta Oana Petrescu, director executiv al CPBR si partener Deloitte Romania.

Chiar si in aceste conditii, potentialul cresterii previzionate reprezinta jumatate din cresterea inregistrata in anii 2010-2011, de aproape 10%, ceea ce indica o problema privind increderea companiilor in sistemul bancar.

"Tinand cont si de faptul ca sumele in euro investite intr-un credit acordat persoanelor juridice aduc economiei o valoare adaugata mai mare decat sumele in euro investite in creditele ipotecare ale persoanelor fizice, aceasta tendinta a creditelor acordate companiilor nefinanciare indica prezenta unui cadru economic vulnerabil si imprevizibil, care digera inca criza legislativa si politica cu o serie limitata de masuri disponibile pentru supravietuire. Prin urmare, perspectivele de crestere a creditarii persoanelor juridice se afla sub nivelurile cresterilor din 2010 si 2011", se mentioneaza in studiu.

Datele acestuia arata ca imprumuturile pentru persoanele fizice vor consemna o crestere de 2,6% in acest an si de 5,2% in 2016. Gradul de indatorare a persoanelor fizice prin intermediul creditelor de consum ar urma sa se reduca de la 10,3% in 2014 la 1,1% in acest an, pentru ca anul viitor sa urce cu 2,9%, arata datele studiului.

"Asteptam o crestere constanta a creditelor ipotecare cu aproximativ 7%-8% in urmatorii ani, 2015-2016", a spus Petrescu. Pe de alta parte, depozitele atrase de banci urmeaza sa consemneze o crestere mult mai redusa, de 0,9% in acest an si 1,1% anul viitor, de la 7,5% anul trecut.

Cresterea depozitelor persoanelor fizice, de 6,8% in 2013 si 6,4% in 2014, este preconizata sa se reduca la 4% pe an in 2015-2016, pe fondul oferirii unor dobanzi mici, clientii alegand investitii alternative.

Sursa foto: Lei/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri