"La depozite, unele banci au coborat ceva mai mult decat trebuie, dar au si ele exces de lichiditate, ar trebui sa fie prudente. Nu trebuie sa vada excesul de lichiditate din prezent ca fiind de durata, pe masura ce creste creditul in lei ea va fi absorbita", a declarat vineri Isarescu, la conferinta de prezentare a raportului asupra inflatiei, aprobat miercuri in sedinta Consiliului de Administratie.

El a aratat ca alte banci au fost mai prudente si au pastrat dobanzile la plasamentele atrase la circa 2%, apreciind faptul ca acestea au o viziune pe termen mai lung. "Bancile ar trebui sa aiba o viziune, insa ele isi fac calculul ca unitati independente, in acest interval mai ingust isi vor face socotelile", a mai spus Isarescu.

CA al BNR a decis in sedinta de politica monetara de miercuri sa reduca dobanda cheie cu 0,25 puncte procentuale, de la 2% la 1,75% pe an, un nou minim istoric, precum si ratele rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in lei cu 2 puncte, de la 10% la 8%. Totodata, a hotarat ingustarea coridorului simetric format din ratele dobanzilor facilitatilor permanente in jurul ratei dobanzii de politica monetara de la plus/minus 1,75 puncte procentuale la plus/minus 1,5 puncte.

Raspunzand unei intrebari, Isarescu a mentionat ca BNR va incerca sa ingusteze cordiroul simetric pentru a ajunge la 1% intr-o perioada de un an - un an si jumatate. Rata dobanzii aferente facilitatii de creditare (Lombard) se reduce de la 3,5% pe an la 3,25%, iar rata dobanzii pentru facilitatea de depozit se mentine la 0,25%, masura aplicata de joi.

In ceea ce priveste dobanzile la credite, guvernatorul apreciaza ca nivelul se mai poate reduce, in conditiile in care pot scadea si marjele intrucat indicatorul ROBOR este mult mai stabil.

"La credite cred ca mai este camp de reducere de dobanda. Bancile au reclamat, pe buna dreptate, ca si-au pastrat si ele o marja datorita faptului ca indicatorul de referinta ROBOR la trei luni avea variatii mai mari. Acum ele vor citi, sper corect, faptul ca acest indicator, fiind mult mai stabil, nu vor mai avea aceasta motivatie. Bineinteles ca isi vor face politica de dobanzi, dar vor avea un confort mai mare si la nivel de operatiuni de creditare si la nivel de operatiuni trezorerie", a mentionat Isarescu.

Citeste si:

El apreciaza ca reactia bancilor va fi pozitiva in urma deciziilor de politica monetara, considerand ca era riscanta amanarea deciziei. "Per total, cu depasirea micilor orgolii, ca le-am facut o surpriza, nu cred totusi ca a fost o surpriza negativa. Ati vazut prognoza de pret. Era imposibil sa nu reactionam la acea prognoza. Era si riscant sa amanam decizia. Eu cred ca reactia bancilor va fi una pozitiva", a conchis guvernatorul.

BNR a redus prognoza pentru rata anuala a inflatiei in acest an, de la 2,1% la 0%, impactul fiind dat de scaderea cotei TVA la 9% pentru alimente, bauturi nealcoolice si alimentatie publica, masura urmand sa fie aplicata de la 1 iunie.

Isarescu pledeaza pentru un parteneriat in continuare cu FMI si CE: Dau credibilitate si seriozitate

Continuarea unui parteneriat cu institutiile financiare internationale este un avantaj pentru Romania, apreciaza guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, intrucat asigura credibilitate si seriozitate pe pietele externe pentru a "vinde" reforma fiscala si a obtine in continuare costuri reduse la dobanzi.

"Din experienta mea, eu cred ca este bine sa avem niste parteneri internationali, ne dau credibilitate, seriozitate si uneori iti trebuie un avocat al diavolului, asta e parerea mea. Chiar daca uneori negocierile nu sunt placute, te mai certi cu ei, dar o formula de parteneriat cu ei este buna", a declarat vineri Isarescu, raspunzand unei intrebari pe aceasta tema la conferinta de prezentare a raportului asupra inflatiei.

El a mentionat ca, altfel, reforma fiscala pe care intentioneaza Guvernul s-o aplice ar putea fi "vanduta" credibil mult mai greu pe pietele externe, de unde Romania se finanteaza in prezent la costuri reduse. "In plus, nici nu vad cum am putea noi sa vindem credibil o reforma fiscala de o asemenea amploare pe plan international, e greu. Aici m-am exprimat, ma repet, daca nu poti s-o prezinti credibil, tot ce ai putea sa castigi din reforma fiscala pierzi la dobanzi. Or ati vazut ca unul dintre punctele pentru care stau atat de bine la Trezorerie la surplusuri este faptul ca le-au scazut cheltuielile cu dobanzile", a mai spus guvernatorul.

Romania are un acord stand-by de 4 miliarde de euro cu FMI si Comisia Eu8ropeana, al treilea din 2009, care se incheie in septembrie.Negocierile pentru reinnoirea acordului au fost intrerupte, iar Guvernul a respins propunerile de majorare a pretului gazelor si de adoptare de reforme in minerit.