"Constructia cu suma fixa fara fransiza si expunerea la catastrofa care decurge din politele de prim risc in sistemul de asigurari obligatorii de locuinta s-a dovedit nesustenabila. Din pacate, ne gasim la mai bine de sapte ani intr-o situatie similara cu 2008, moment in care a fost lansat sistemul. Asadar, suntem intr-un status-quo, in care nu se intampla nimic, nici intr-o parte, nici in alta. Exista, insa, o intentie de a modifica Legea 260 - in care atat Parlamentul cat si ASF incearca sa introduca modificari care ar trebui sa sustina cresterea vanzarilor pe segmentul de asigurari obligatorii de locuinte", a declarat Aurel Badea (foto), property insurance responsible, UNSAR, in cadrul Conferintei Asigurarilor Auto desfasurate cu prilejul FIAR 2015.

Reprezentantul UNSAR ca exista in aceasta initiativa legislativa cateva propuneri care ar avea un efect negativ asupra asigurarilor facultative. Cele mai importante dintre acestea sunt doua, prima ca asiguratorii care emit polite facultative nu vor putea sa faca acest lucru pentru o persoana daca persoana respectiva nu va avea polita obligatorie si a doua vizeaza politele multianuale, in cazul carora la aniversare trebuie modificate prin introducerea fransizei de 10.000 sau 20.000 euro si emisa o polita PAID.

"La finele lui 2014, existau in piata asigurarilor aproximativ 400.000 de polite multianuale facultive. Ca urmare, cele 400.000 de polite trebuie modificate, ceea ce va genera o bataie de cap in plus pentru banci, pentru intermediarii care gestioneaza conturile bancilor si nu in ultimul rand pentru asiguratii respectivi, pe cele 400.000 de polite de asigurare de locuinta" atasate creditelor bancare, a comentat Aurel Badea.

Forma actuala a legii 260/2008 arata ca toate politele facultative se emit pentru cele trei riscuri acoperite de polita PAD (cutremur, inundatii si alunecari de teren) in exces peste polita PAD; Astfel, doua polite se vor emite: PAD + polita facultativa cu fransiza PAD, iar pentru prima data politele de asigurare obligatorie PAD se pot emite de toti asiguratorii care pot subscrie riscuri de catastrofa nu doar actionarii PAID.

Citeste si:

"La 31 decembrie 2014, aproximativ 20% din locuintele din Romania erau asigurate facultativ si 18% obligatoriu. Gradul de penetrare in mediul rural este unul extrem de scazut (10,1% vs. 28,2% in mediul urban)", a aratat Aurel Badea. Potrivit acestuia, in topul celor mai reduse penetrari (circa 10%) se afla judetele Teleorman, Giurgiu, Vaslui, Gorj. Pentru PAID, aceste judete mentin penetrarea la aproximativ 8%.

"Pentru 31 decembrie 2015 estimam mentinerea umui grad de cuprindere in asigurare cu polite facultative in jurul cifrei de 20%. Acest lucru se va intampla in cazul in care Legea 260 nu va fi modificata", a punctat Aurel Badea.

Conform reprezentantului UNSAR, incepand cu 27 iulie 2013, data cu care politele facultative s-au emis obligatoriu cu "fransiza PAD" - principalul efect a fost de scaderi semnificative pe segmentul de asigurari facultative: -35% ca prime brute subscrise pana la 357 milioane lei, -29% ca numar de polite pana la 1,74 milioane polite. "In acelasi timp, asigurarile obligatorii au fost aproximativ egale ca numar, totalizand 1,49 milioane polite la finalul anului 2014, "dar in termeni de prime brute subscrise, valoarea a fost mult mai mica - 111 milioane lei. Piata de asigurari de locuinte a pierdut, per ansamblu, prime in valoare de 140 milioane lei".

Sursa foto: Media XPRIMM