"Ca si in anii precedenti, partea de profit ramasa dupa plata impozitelor si constituirii rezervelor legale in suma de cca. 7 mil. lei a fost utilizata pentru majorarea capitalului social al bancii, care in acest fel a ajuns la valoarea de 1.170.443.700 lei, in timp ce fondurile proprii insumeaza 1.459.765.118 lei", se arata intr-un comunicat al CEC Bank, scrie Mediafax.

Banca a avut profit pentru al optulea an consecutiv. Pentru 2013, institutia de credit a anuntat un castig brut de 56,2 milioane lei.
Portofoliul de credite acordate persoanelor juridice a urcat anul trecut cu circa 8,5%, ponderea imprumuturilor pentru firme in total portofoliu fiind de 68%.

"Activitatea de creditare a inregistrat in anul 2014 un ritm de crestere mult mai intens decat imaginea pe care o ofera soldurile din bilant, intrucat creditele punte, care sunt acordate si rambursate in cursul anului, precum si creditele aprobate dar neutilizate pana la 31.12.2014 nu sunt reflectate in soldul bilantier. (...) CEC Bank a finantat pana la sfarsitul anului 2014 un numar de 26.568 proiecte eligibile pentru accesarea fondurilor europene, pentru care valoarea insumata a granturilor se ridica la peste 9.169,9 mil. lei. De asemenea, din surse BERD banca a finantat 531 credite (linia pentru IMM-uri, linia pentru mediul rural, linia pentru eficientizarea energiei), in suma de aproximativ 120,1 mil. lei", noteaza banca.

Citeste si:

Rata creditelor neperformante, fara a lua in calcul vanzarile de credite, a fost de 21,74%. In cadrul procesului de curatare a creditelor neperformante, CEC Bank a scos in afara bilantului imprumuturi de 731 milioane lei, cheltuiala neta cu ajustarile pentru depreciere ridicandu-se la 547 milioane lei.

Depozitele totale de la clienti au crescut cu 8,8%, pe baza cresterii depozitelor atrase de la clientii persoane juridice cu 22% si a celor atrase de la clientii persoane fizice cu 7%. Banca avea la finalul anului trecut 2,6 milioane de clienti activi persoane fizice si 138.000 de clienti activi persoane juridice.