"In perioada imediat urmatoare, legislatia specifica va fi modificata astfel incat aceasta sa prevada sanctiuni atat pentru societatile de asigurare care nu inmaneaza asiguratilor vigneta aferenta politei RCA, cat si pentru asiguratii care nu o aplica pe parbriz", se arata intr-un comunicat al CSA remis NewsIn. Expertii Comisiei Europene, aflati intr-o misiune de evaluare, au sugerat Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) sa ia masuri pentru a impune firmelor de asigurari sa ofere clientilor, odata cu polita de asigurare obligatorie (RCA) si o vigneta ce trebuie lipita pe parbriz, a informat, marti, CSA.

"Expertii misiunii de evaluare au subliniat necesitatea luarii masurilor necesare pentru ca orice persoana care isi asigura autovehiculul pentru raspundere civila auto obligatorie sa primeasca, odata cu polita de asigurare, si vigneta aferenta si sa o aplice pe parbriz astfel incat calitatea de asigurat sa fie dovedita fara a mai fi necesar controlul in trafic", se arata in comunicatul CSA.

Masurile luate de CSA contribuie la cresterea calitatii informatiilor transmise de societatile de asigurare in baza unica de date CEDAM, dar si la micsorarea perioadei de raportare catre aceasta, considera reprezentantii Comisiei Europene.

"Au fost apreciate masurile luate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor in domeniul asigurarilor obligatorii RCA, printre care se numara interzicerea vanzarii acestora in spatii deschise, neamenajate corespunzator, si eliminarea obligativitatii asiguratilor de a notifica intentia de denuntare a asigurarii cu 30 de zile inainte de expirare", se arata in comunicat.

Ponderea numarului de autovehicule asigurate RCA in total numar de autovehicule inmatriculate in Romania a atins deja 87% , "grad de cuprindere in asigurare care se apropie de valoarea necesara semnarii Acordului Multilateral de Garantare (MGA) si anume de 90%", se mentioneaza in comunicatul CSA.

Misiunea de evaluare a Comisiei Europene s-a desfasurat in perioada 24 25 august, iar expertii misiunii au avut intalniri cu reprezentanti ai Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), ai Ministerului Administratiei si Internelor, Directiei Regim Permise de Conducere si inmatriculare a Vehiculelor, Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania, Fondului de Protectie a Victimelor Strazii si Inspectoratului General al Politiei Rutiere, potrivit reprezentantilor CSA.