Intrebata despre cat de mult ar putea sa mai scada dobanzile la creditele pentru fermieri, Ramona Ivan a declarat ca o banca, din discutiile pe care le poarta cu fermierii este interesata in primul rand de proiectul propus si afacerea vizata. O banca indiferent de ce mesaj ofera, se uita de fiecare data daca intr-un final creditul respectiv va fi rambursat. Si atunci, daca fermierul crede intr-o idee de afacere sau un proiect care functioneaza, dar trebuie dezvoltat, se pot gasi variante de finantare", a spus Ramona Ivan (foto).

Declaratiile au fost realizate in cadrul conferintei AgriFinance, organizata de wall-street.ro.

"Sunt astazi variante de finantare unde pe termen de cinci ani dobanda este de Robor+1%, cee ce este foarte jos si nu neaprat sunt foarte multi clienti interesati. Daca vorbim de proiecte cu fonduri europene pe zona agricutlurii, cam toata lumea intreaba despre Grant si care ar fi finantarea nerambursabila. Acolo fie ca am vrut sau nu, sistemul bancar a fost oarecum aliniat prin hotarari de Guvern si ca urmare dobanzile la care se acorda finantare merg maxim pana la Robor+4,5%", a mai declarat Ramona Ivan.