Romanii care calatoresc in Austria economisesc 32% din costuri daca platesc cu cardul de debit decat daca ar efectua schimb valutar in aeroportul-destinatie, iar in Italia cumpararea de valuta la casele de schimb pentru achitarea unor produse de 100 euro costa cu 7% mai mult, potrivit unui studiu MasterCard.

Cea mai costisitoare metoda de plata este, in majoritatea cazurilor, conversia la casele de schimb valutar din aeroporturile-destinatie, pe cand cea mai ieftina, in 65% dintre situatiile analizate, o reprezinta tranzactiile cu cardul in cazul locuitorilor din Europa Centrala si de Est in timpul calatoriilor internationale, se arata intr-un comunicat al operatorului MasterCard, potrivit Mediafax.

In cazul romanilor care calatoresc in Marea Britanie, costurile cu achizitionarea lirelor sterline in aeroporturile britanice sunt cu 9% mai mari decat cele generate de tranzactiile cu cardul la comercianti. De asemenea, tranzactiile cu cardul la comerciantii din Cehia au costuri cu pana la 31,5% mai mici, fiind, de altfel, cea mai ieftina modalitate de plata pentru calatoriile in cele mai populare destinatii.

Schimburile valutare in aeroporturile din strainatate sunt printre cele mai costisitoare, pentru cehii care calatoresc in Austria, spre exemplu, ele fiind cu aproape 27% mai scumpe decat retragerile de pe cardurile de debit de la bancomatele de la destinatie. "Cei care calatoresc vor modalitati de plata cat mai facile, sigure, dar sunt in continuare atenti la costuri. Acest studiu arata ca platile cu cardul direct la comercianti in calatoriile in afara tarii nu sunt doar o metoda convenabila, ci pot aduce si economii", a declarat in comunicat direcotorul general al MasterCard pentru Romania, Cosmin Vladimirescu.

Studiul mai releva ca, in general, conversiile realizate la birourile de schimb din tara presupun costuri cu pana la 6% mai mari decat platile cu cardul, iar aceasta optiune nu este intotdeauna valabila, intrucat casele de schimb nu ofera tranzactii decat cu principalele monede de circulatie internationala.

"Achizitionarea de euro sau dolari pentru un schimb valutar ulterior in moneda dorita presupune costuri mai ridicate decat utilizarea cardului, fie ca metoda de plata, fie pentru retragerea de numerar de la ATM-urile de la destinatie, intrucat cardul realizeaza in mod automat conversia in orice moneda dorita", se mai spune in comunicat.

Per ansamblu, cea mai costisitoare varianta de gestionare a banilor in strainatate o reprezinta schimbul valutar la aeroportul-destinatie. Acesta genereaza costuri suplimentare mai ales atunci cand necesita si schimburi indirecte, in tara de origine intr-o moneda de circulatie internationala (precum euro sau dolari) si la destinatie in valuta tarii respective. Studiul a fost realizat analizand principalele destinatii de calatorie pentru sapte state din Europa Centrala si de Est si Israel, respectiv pentru 28 de rute.

Au fost luate in calcul toate costurile platii intr-o moneda straina, comparand cheltuielile generate de plata cu cardul la comercianti internationali, in raport cu costurile pe care le implica schimburile valutare realizate la case de schimb din tara/destinatie sau de la sucursalele bancilor locale, precum si retragerile de la ATM. Studiul a analizat toate tipurile de costuri si taxe, precum comisioanele de tranzactie sau retragere de la ATM, respectiv comisioanele sau ratele de schimb valutar.

Sursa foto: Shutterstock / Bancomat

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri