Banca centrala a Suediei, Riksbank, a redus joi dobanda de politica monetara cu 0,1 puncte procentuale, la -0,35%, din cauza incertitudinilor economice si a ingrijorarii provocate de criza din Grecia, relateaza Financial Times.

Politica monetara a Riksbank a fost urmarita cu tot mai mare atentie in ultimii ani, banca incercand sa inverseze deflatia care se instaleaza in Suedia. Banca centrala a facut referire la temerile ca aprecierea coroanei ar putea sa impiedice planurile de stimulare a inflatiei printr-o moneda mai slaba, scrie Mediafax.

Unii analisti sunt ingrijorati de efectele avute de nivelul scazut al dobanzilor asupra economiei care, potrivit estimarilor Riksbank, ar urma sa creasca cu 2,9% in acest an. Preturile locuintelor si indatorarea populatiei au crescut in Suedia, dar si in Danemarca si Norvegia, unde dobanzile sunt tot la minime record, provocand temeri legate de posibila formare a unei bule speculative pe piata imobiliara.

Riksbank anticipeaza ca va mentine dobanda cheie la nivelul de -0,35% in acest an si a majorat un program limitat de suplimentare a lichiditatilor prin achizitia unor obligatiuni in valoare de 45 de miliarde de coroane (5 miliarde dolari) pana la sfarsitul lui 2015. Reducerea dobanzii de politica monetara a luat pietele prin surprindere, majoritatea analistilor anticipand o stagnare, luand in considerare datele economice solide din ultima perioada.

Sursa foto: Steag Suedia/ Shutterstock.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri