Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) efectueaza controale tematice la toate bancile care au in portofolii credite in franci elvetieni, dar si la celelalte implicate in procese, a declarat presedintele autoritatii, Marius Dunca, anunta Digi 24.

"Avem un control tematic la operatorii financiar-bancari. Daca nu ne-au primit sa fim prezenti la negocieri (cele organizate de AURSF impreuna cu reprezentantii debitorilor in franci elvetieni - n.r.), ne primesc sigur ca organ de control. Mi-as dori sa-mi permita legea sa le suspend activitatea de creditare catre persoane fizice. Caut in legislatie portita care-mi permite acest lucru", a afirmat Dunca la o conferinta de presa organizata impreuna cu Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) si Grupul Clientilor cu Credite in CHF (GCCC), dupa finalizarea negocierilor cu bancile pe tema creditelor in franci elvetieni.

El a precizat ca si-ar dori sa-i permita legea sa suspende bancilor creditarea.

Bancile cu credite in franci elvetieni in portofolii nu au tinut cont de negocierile cu clientii afectati

"Nicio banca nu a luat in calcul propunerea noastra, doar unele au venit cu solutia lor, nenegociabila. Ca si la inceput, cand au semnat contractele de credit si nu au negociat, nici acum nu au negociat nimic", a afirmat Catalin Voivozeanu, unul dintre reprezentantii Grupului Clientilor cu Credite in CHF (GCCC), potrivit Mediafax. El a aratat ca institutiile de credit nu au fost de acord ca reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor sa participe la negocieri, la sediul acesteia, acceptand intalnirile doar la sediile proprii.

"Discutiile au fost elaborate, pe parcursul a multe ore, le-am prezentat simulari diferite, cu cifre concrete pe baza portofoliului de clienti pe care i-am reprezentat, prin care le demonstram ca bancile ies in castig cu un discount acordat debitorilor decat daca le vand recuperatorilor, iar in cativa ani ar recupera banii de la clienti", a spus la randul sau Andreea Cristoforidis, un alt reprezentant al GCCC in procesul de negociere. Voivozeanu a punctat ca, astfel, grupul va putea demonstra Bancii Nationale, care a indemnat de multe ori clientii sa mearga la banci pentru negocieri, ca acestea nu sunt flexibile si dispuse sa imparta riscul cu debitorii.

"Asadar, ne vom indrepta atentia catre Parlament pentru o lege in acest sens. Deja am depus un memoriu la Guvern, Parlament si la Ministerul Finantelor", a precizat Voivozeanu. Singura banca, pe langa Banca Transilvania, care a propus o oferta concreta de conversie a creditelor in lei a fost Raiffeisen Bank, cu o marja de 3% adaugata la indicele ROBOR la 3 luni, insa fara a negocia pe marginea ofertei.

"Din 181 de credite la Raiffeisen pentru 160 de debitori, in 83 de cazuri marja era de peste 7%, maximul ajunge la 9,83%. In 112 cazuri din 181 de dosare, debitorii au rambursat dupa 7-8 ani sub 15% din sold. In situatia in care marja bancii nu depaseste 7%, comisionul de administrare variaza intre 0,15% si 0,23% aplicat lunar la sold, astfel ca marja de cost sare de 7%. Asadar, acest mit al debitorilor in CHF cu costuri mici este fals", a mentionat Alin Iacob, presedintele AURSF.

Prin reducerea marjei de dobanda la transformarea creditelor in lei, ratele clientilor Raiffeisen scad cu 5%-20%, dar simularile oferite de banca arata ca o apreciere a indicelui ROBOR cu un punct procentual fata de nivelul din prezent ar recupera diferenta de cost provenita in urma conversiei, astfel ca rata ar urca peste valoarea pe care debitorul o plateste la momentul actual in franci elvetieni. "Practic, Raiffeisen nu ofera nicio reducere, doar corecteaza niste abuzuri din trecut referitoare la marje si comisioane de administrare", a punctat Cristoforidis.
La randul sau, OTP Bank, care initial a refuzat intalnirile cu AURSF si GCCC, a participat la doua runde de discutii, sustinand ca au luat demersul asociatiei in serios. Conducerea bancii le-a promis participantilor la negocieri ca va inainta pana la inceputul toamnei o oferta clientilor cu credite in CHF, care va include un discount la sold si la marja de dobanda, oferta oarecum similara cu cea a Bancii Transilvania pentru debitorii Volksbank.

De altfel, doar Volksbank si OTP au fost reprezentate la discutii de conducerea executiva a bancii, pentru restul participand reprezentanti la nivel de directii, in special cea juridica. Celelalte institutii de credit implicate, respectiv BancPost, Banca Romaneasca, Credit Europe Bank si Piraeus Bank, nu au prezentat nicio oferta concreta si nici nu au acceptat propunerile AURSF si ale GCCC.

"Bancile au spus ca analizeaza situatia, inca se gandesc. Bancile gandesc mult, de cateva luni. Au tras de timp si au asteptat sa expire mandatul pentru negociere, inca gandesc", a mai spus Iacob. GCCC a demarat in martie, impreuna cu AURSF, un proces de negociere cu sapte banci (Raiffeisen, Volksbank, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Romaneasca, OTP si Credit Europe Bank) pentru 1.500 de persoane, in baza unei imputerniciri notariale.
Clientii au vizat, in cadrul negocierilor, reducerea sau eliminarea comisioanelor, reducerea marjelor fixe sau conversia in lei la cursul zilei cu discount sau la un curs de schimb mai mic negociat cu banca.

Reprezentantii debitorilor in CHF spun ca singura varianta fezabila ramane adoptarea unei legi care sa rezolve situatia, intrucat s-a demonstrat ca bancile sunt inflexibile si nu se intalnesc cu clientii la mijlocul drumului, impartind povara costurilor, asa cum a recomandat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri