Sunt cu adevarat surprinzatoare hotararile unor instante de judecata care, in cadrul procedurii insolventei, au "constatat" existenta unor clauze abuzive inserate in contractele de leasing, in conditiile in care debitorii sunt intotdeauna persoane juridice. Din pacate, acest mod de interpretare a dispozitiilor legale, a creat si creeaza in continuare prejudicii serioase societatilor de leasing.

Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive poate fi invocata doar de catre consumatori, acestia fiind intotdeauna persoane fizice. De asemenea, articolul 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori se arata ca "prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale".

Pentru a avea calitatea de consumator trebuiesc indeplinite doua elemente, in mod cumulativ, respectiv aceste persoane trebuie sa procure bunuri sau servicii pentru satisfacerea unui interes personal, consumatorul fiind intotdeauna o persoana fizica. Bunurile si serviciile trebuie sa fie procurate intr-un scop neprofesional, acesta fiind un criteriu fundamental care conduce la distinctia de baza intre consumator, persoana fizica, si celelalte categorii de persoane juridice.

Consumatorul nu poate fi decat o persoana fizica care isi procura pentru uzul sau propriu sau familial bunuri si servicii, spre deosebire de persoana juridica care are un scop profesional. Asadar, legiuitorul a reglementat cat se poate de clar care sun persoanele care pot invoca dispozitiile legii privind clauzele abuzive, acestea fiind numai persoanele fizice.

Au existat insa hotarari judecatoresti pronuntate de Judecatoriile din Braila, Arad si Ploiesti, de Tribunalul Prahova si Judecatoria Sector 3 Bucuresti, in care instantele au anulat clauzele unor contracte de leasing ca fiind abuzive, prin prisma Legii nr. 193/2000, in conditiile in care utilizatorii acestor contracte erau societati comerciale, respectiv societati cu raspundere limitata sau societati pe actiuni.

Eroarea acestor instante de judecata este regretabila, deoarece, asa cum am aratat mai sus, legiuitorul a exclus in mod expres persoanele juridice din categoria celor care pot beneficia de protectia Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive.

Cand se invoca existenta unor clauze abuzive in contractele de leasing?

Legea privind clauzele abuzive este corect reglementata, dar aplicarea acesteia de catre unele instante de judecata, excede scopului avut in vedere de catre legiuitor. Clauza abuziva este reglementata de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 care are urmatorul continut:

O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatțiile partilor. Asadar, pentru ca o clauza contractuala sa fie considerata ca fiind abuziva, trebuie indeplinite, cumulativ, doua conditii:

  • Lipsa negocierii;
  • Clauza trebuie sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante;

In ceea ce priveste lipsa negocierii clauzelor contractuale, societatea finantatoare este pusa intr-o situatie dezavantajoasa, deoarece legiuitorul impune acesteia sa dovedeasca contrariul, lucru practic imposibil de facut. Insa, cu privire la cea de a doua conditie, a dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante, legiuitorul a impus in sarcina debitorului obligatia de a dovedii indeplinirea acestei situatii, in vederea anularii unei clauze contractuale prin prisma Legii nr. 193/2000.

Pe aceste aspect, se poate observa din practica unor instante de judecata ca, pe de o parte, este ignorata in totalitate aceasta prevedere legala, iar pe de alta parte, se face o aplicare gresita a legii.

In contractele de leasing invocarea existentei unor clauze abuzive pleaca de la interpretarea dispozitiilor art. 15 din Ordonanta 51/1997 privind operatiunile de leasing care are urmatorul continut : ”Daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligatia de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta in contractul de leasing, locatorul/finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate, pâna la data restituirii în temeiul contractului de leasing”.

Citeste si:

Textul de lege mentionat mai sus este cat se poate de clar, inca de la prima fraza, respectiv "daca in contract nu se prevede altfel", debitorul are obligatia de a restitui bunul si de a achita debitele calculate pana la data restituirii. Plecand de la acest articol, sunt instante de judecata care considera ca, clauza contractuala care permite finantatorului solicitarea unor sume de bani, indiferent de natura acestora, dupa predarea bunului, este abuziva prin prisma Legii nr. 193/2000, deoarece, raportat la prevederea legala mentionata mai sus, nu ar rezulta din lege obligatia debitorului de a suporta aceste sume. In aceste cazuri interpretarea legii de catre unele instante de judecata contravine legii.

Trebuie precizat ca actele juridice sunt nule numai daca nesocotesc normele imperative sau prohibitive ale legii. Pe de alta parte, sunt legal facute si deci produc efecte juridice actele care se abat de la dispozitiile legale, daca acestea au caracter supletiv ori interpretativ, adica sunt norme ce se aplica numai atunci cand partile nu au hotarat altfel, cum este art. 15 din Ordonanta nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing.

Articolul 15 din Ordonanta nr 51/1997 privind operatiunile de leasing nu este o norma imperativa, deoarece legiuitorul a lasata la aprecierea partilor contractante, daca in contract vor sa prevada altfel, adica debitorul sa restituie si ratele de leasing calculate dupa predarea bunului catre finantator. Ca atare, o asemenea prevedere contractuala care, aparent, vine in contradictie cu dispozitiile legale mentionate mai sus, nu poate avea un caracter abuziv, raportându-ne la Legea nr. 193/2000, mai ales daca se are in vedere si suma incasata din vanzarea bunului catre o terta persoana ce se scade din valoarea creantei, urmand ca debitroul sa restituie doar diferenta.

In lipsa unor dispozitii legale imperative prin care sa se interzica dreptul finantatorului de a solicita debitorului si restul ratelor de leasing calculate dupa predarea bunului, clauza contractuala nu poate avea un caracter abuziv. Prejudiciul finantatorului este evident in momentul in care debitorul nu isi achita obligatiile contractuale, fapt ce duce la rezilierea contractului din culpa sa, nefiind astfel recuperata in totalitate finantarea de care a beneficiat, in lipsa careia activitatea finantatorului nu se justifica din punct de vedere economic.

La analizarea clauzelor prin prisma Legii nr. 193/2000, trebuie avute in vedere drepturile si obligatiile partilor, precum si existenta unei corelatii intre acestea, in care trebuie mentionat efortul finantatorului de a avansa integral suma de bani catre furnizorul bunului, in vederea achizitionarii acestuia, in scopul punerii la dispozitia debitorului, cu titlu de folosinta, in speranta legitima a obtinerii de la acesta a investitiei prin intermediul ratelor ce trebuiau achitate.

Trebuie avut in vedere si motivul incetarii contractului, avand in vedere ca rezilierea a intervenit din culpa exclusiva a debitorului, pentru neexecutarea obligatiilor contractuale, care a insemnat in final esecul intregii operatiuni de finantare, fapt ce a dus la inregistrarea unui prejudiciu evident pentru finantator. Se poate demonstra cu usurinta ca prejudiciul s-a produs exclusiv in patrimoniul finantatorului, prin situatiile contabile. La incheierea contractului de leasing, finantatorul achizitioneaza bunul oferit in leasing, conform optiunii utilizatorului, platind integral contravaloarea acestuia.

Aceasta finantare trebuie restituita de catre utilizator, prin plata ratelor de leasing si a dobanzii contractuale, care reprezinta beneficiul societatii de leasing. Atunci cand contractul de leasing este reziliat, in urma neplatii ratelor de leasing, finantarea nu mai este recuperata. In functie de graficul de esalonare al ratelor, incheiat odata cu contractul de leasing, se determina cu usurinta prejudiciul societatii de leasing, prin scaderea din valoarea contractului a ratelor achitate si suma obtinuta in urma valorificarii bunului catre o terta persoana, urmand ca diferenta , reprezentand capitalul finantat si nerestituit, sa fie restituita de debitor.

Atat timp cat din ratele de leasing neachitate de catre debitor, calculate dupa predarea bunului, se scade suma obtinuta din vanzarea acestuia, este exclusa existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturiile si obligatiile partilor contractante, deoarece se evita acumularea valorii contractului de leasing cu valoarea bunului, sens in care clauza contractuala nu poate avea un caracter abuziv.

Sursa foto: Barbat cu degetele incrucisate la spate / Shutterstock