Forumul "Investing for change in developing markets" se va desfasura pe 8 septembrie la Taipei, fiind organizat de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) in cooperare cu Consiliul pentru Dezvoltarea Comertului Exterior din Taiwan (Taiwan External Trade Development Council), se arata intr-un comunicat al BERD, scrie Mediafax.

In cadrul intalnirilor vor fi promovate oportunitati de afaceri companiilor asiatice cu actionariat taiwanez si care au planuri pentru a se extinde in tarile in care opereaza institutia financiara europeana. Astfel, in cadrul unor sesiuni de aproximativ o jumatate de ora fiecare, vor fi prezentate oportunitatile de investitii din Kazahstan, Egipt, Turcia si Romania.

"Forumul de la Taipei va fi o oportunitate exceptionala pentru companii sa obtina o intelegere mai buna a abordarii bancii si a concentrarii pe sectoare din patru piete cheie - Kazahstan, Egipt, Turcia si Romania - si va asigura informatii despre principalii factori care influenteaza mediul de afaceri, despre situatia politica si economica, precum si despre riscurile implicarii in aceste tari. Vor fi prezentate studii de caz", se arata intr-un comunicat al BERD.

Prezentarea Romaniei va fi sustinuta de directorul operational al BERD pentru infrastructura, Thomas Maier, si va fi urmata de o sesiune de intrebari si raspunsuri. De asemena, pe agenda provizorie a evenimentului se afla si directorul general al Green Group Romania, Clement Hung, cu o sesiune de intrebari si raspunsuri. Companiile din Taiwan au adus o contributie semnificativa la proiectele promovate de BERD in domenii precum infrastructura, agribusiness, IT si sprijin pentru afacerile mici. La finele lunii ianuarie, valoarea investitiilor comune ale companiilor din Taiwan si BERD se situa la 1,33 miliarde de euro.

Sursa foto: Coins/Shutterstock