UniCredit Tiriac Bank a acordat intreprinderilor mici si mijlocii (IMM-uri) 326 de imprumuturi noi pentru investitii, extindere si sustinerea nevoii de capital prin intermediul initiativei JEREMIE, finantarile insumand 85,7 milioane de euro.

Programul JEREMIE este administrat de Fondul European de Investitii (FEI) si urmareste imbunatatirea accesului IMM-urilor la finantare prin intermediul instrumentelor financiare acordate din fonduri structurale. In Romania, initiativa este finantata prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice 2007-2013, din Fondul European Regional pentru Dezvoltare.

"Finantarile acordate de UniCredit Tiriac Bank IMM-urilor din Romania in baza acordului incheiat cu FEI, pana la finele termenului de implementare a acestuia, respectiv iunie 2015, corespund unei rate de absorbtie de circa 98% din valoarea totala de 87,5 milioane euro disponibile a fi acordate in cadrul initiativei JEREMIE", arata banca, intr-un comunicat, citat de Mediafax.

Coordonatorul Departamentului pentru Fonduri Europene din cadrul UniCredit Tiriac Bank, Valentin Boldeiu, a declarat ca banca analizeaza in prezent inclusiv participarea in calitate de intermediar financiar in scheme de garantare derulate prin Fonduri Europene Structurale si de Investitii aferente perioadei de programare 2014-2020.

La nivelul portofoliului de credite initiat in contextul initiativei in cadrul UniCredit Tiriac Bank, valoarea medie a unui credit acordat este de 263.000 euro, iar valoarea maxima acordata se ridica la 1,87 milioane de euro. Cele mai multe IMM-uri finantate activeaza in domenii precum comertul en-gros (38%), retail si productia de produse din hartie, metal si cauciuc.

Din punct de vedere al repartitiei geografice, portofoliul este uniform distribuit la nivelul regiunilor de dezvoltare ale Romaniei. Regiunea care a inregistrat cea mai ridicata rata de absorbtie este Bucuresti-Ilfov (17% din valoarea portofoliului), urmata de regiunile Nord-Vest, Centru, Nord-Est si Sud-Vest, fiecare cu aproximativ 13%.

Sursa foto: Unicredit/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri