Legea Fondului de Garantare din industria de asigurari, promulgata la finele lunii iulie anul curent, prevede un plafon de aproximativ 100.000 euro asupra platilor pe care le poate face Fondul catre un creditor persoana fizica sau juridica al unui asigurator aflat in faliment, asa cum este cazul Astra Asigurari, dar, legislatia interna nu exonereaza de plata integrala a unor eventuale despagubiri pe sistemul Carte Verde, a declarat Cristian Constantinescu (foto), unul dintre cei mai mari specialisti din asigurari, pentru wall-street.ro.

Valoarea rezervelor de despagubire la Astra Asigurari este de 650 milioane lei, impactul calculat de ASF ridicandu-se la 700 milioane lei, in timp ce Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA) are disponibilitati de 1 miliard de lei, acoperind necesarul societatii, spunea presedintele ASF, Misu Negritoiu, la momentul anuntului solicitarii de intrare in faliment a fostului lider din piata de asigurari. Astra Asigurari are 1,8 milioane de asigurati, cu 2,5 milioane de polite valabile.

Plafonul de despagubire la care un asigurat are dreptul prin FGA este de 450.000 lei (aproximativ 100.000 euro), seful ASF considerand ca majoritatea asiguratilor se incadreaza in acest plafon. Fondul va incepe plata catre creditorii de asigurari dupa decizia instantei de aprobare a falimentului. Cu toate acestea, exista creditori importanti ai Astra Asigurari, precum CNADNR, careia societatea trebuia sa-i achite, in urmatoare perioada, in baza unei polite emise in favoarea Romstrade, companie aflata in insolventa, pentru realizarea unui tronson de autostrada, aproximativ 20 de milioane de euro. Astra Asigurari a avut si conturile blocate pe aceasta speta.

Curios sau nu, Legea FGA a fost promulgata cu numai o luna inaintea intrarii in faliment a societatii Astra Asigurari, ceea ce reduce substantial presiunea asupra Fondului. "Inainte exista o singura socoteala si aceea, destul de relativa, care arata ca cei 200 milioane de euro din Fond nu ar ajunge pentru plata despagubirilor. Intre timp a intervenit o modificare, si anume, s-a plafonat nivelul despagubirilor pe debitor. Ca exemplu, CNADNR in loc sa primeasca 20 de milioane de euro, o sa primeasca 100.000 de euro", a spus Cristian Constantinescu.

Desi exista in prezent acest plafon, Astra Asigurari, care a fost in ultimii ani, alaturi de Carpatica Asig si Euroins, unul dintre cei mai importanti jucatori din piata asigurarilor de raspundere civila auto obligatorie (RCA), avea la momentul solicitarii de intrare in faliment o expunere importanta pe acest tip de asigurare, pentru care la nivel european limitele de raspundere sunt de 1 milion euro pentru daune materiale si 5 milioane pentru vatamari corporale si daune morale.

"Aici avem o mare «buba»! Vorbind de Astra Asigurari, nu stiu in ce masura, acea plafonare, care ajuta in cazul CNADNR pe plan intern si o sa creeze o economie substantiala la Fond, o sa ajute si in cazul Carte Verde. Astra Asigurari a avut un portofoliu foarte mare de RCA, cum au si celelalte doua societati, iar RCA are acea extindere numita Carte Verde. Cu toate acestea, plafonarea la 100.000 euro pentru Carte Verde nu are efect", a declarat Cristian Constantinescu.

In opinia sa, "daca a avut loc un accident in Germania si a hotarat tribunalul german pe baza unei polite RCA in derulare ca Astra Asigurari trebuie sa plateasca doua milioane sau cinci milioane de euro, atat va plati. Ii doare undeva pe nemti de limitarea ASF. Nu ii intereseaza. Este o conventie comunitara, clara, europeana. Refuzul de a plati va duce automat la excluderea din conventia Carte Verde. Acest lucru nu ar fi prea placut pentru romani, pentru ca asta ar insemna sa cumpere Carte Verde la granita, mult mai scump decat ceea ce platesc in acest moment".

RCA si Carte Verde

Prevederile legale in vigoare, in baza carora se incheie asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (RCA) sunt Legea 136/1995 si Ordinele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor privind reglementarile RCA pentru fiecare an calendaristic in parte. Odata cu 1 ianuarie 2007, asigurarea RCA include si documentul Carte Verde, care acopera pagubele produse unei terte persoane pe teritoriul unei alte tari.

RCA acopera raspunderea civila delictuala a proprietarului sau a utilizatorului unui autovehicul pentru prejudiciile produse unor terti, in urma unui accident. Riscurile acoperite de RCA sunt de deces sau vatamare corporala si de avarii sau distrugeri ale unor bunuri (inclusiv autovehicule).

Asiguratii Astra Asigurari pot sa denunte politele si vor primi inapoi de la companie o cota parte din prime, daca operatiunea are loc pana cand instanta decide falimentul asiguratorului, sau de la Fondul de Garantare, daca solicitarea este transmisa ulterior. Instanta se va pronunta intr-un termen care variaza de la 10 la 20 de zile. Solicitarile de despagubire se ridica in prezent la 76 milioane lei, potrivit datelor furnizate de ASF miercuri, intr-o conferinta de presa in care autoritatea a anuntat ca va cere instantei falimentul Astra Asigurari.

Euroins si Carpatica Asig, aceeasi soarta ca Astra Asigurari?

Intrebat daca Euroins si Carpatica Asig vor avea de castigat cota de piata in urma falimentului Astra Asigurari, Cristian Constantinescu este de parere ca "nu prea are nimeni de castigat! Euroins si Carpatica Asig, din punctul meu de vedere, trebuiau sa urmeze de mult soarta Astra. Acum nu stiu daca se va intampla sau nu. Deoarece, si cu Astra daca se intampla acum doi ani, cand ar fi trebuit sa se intample, pentru ca erau in afara legii si trebuia sa li se stopeze activitatea, a mai functionat doi ani si marele castig a fost ca situatia financiara a Astra, cel putin asta inteleg din comentarii si raportarile KPMG, la acest moment, este mai grava decat era la data intrarii in administrare speciala. Si atunci cu Euroins si Capatica Asig se asteapta acelasi lucru?"

Carpatica Asig si Euroins vand inainte in disperare cu doi lei RCA, care nu face altceva decat sa le adauge datorii vitoare.

"Situatia este absolut aberanta. Legea spune foarte clar: trebuie sa ai marja de solvabilitate in orice moment. Cand nu o ai, ti se stopeaza activitatea. Asta spune la lege. Am inteles ca atat Carpatica Asig cat si Euroins nu au marja de solvabilitate, dar asteptam ca a promis actionarul ca vine cu bani, astazi cu cinci lei si mai vine peste trei luni cu inca cinci lei s.a.m.d.. Eu am tot intrebat, in baza carei legi functioneaza Astra? Cum vinde polite? Nu avea voie sa functioneze. Si lucrurile s-au inrautatit. Asa se va intampla si cu celelalte. Vand inainte in disperare cu doi lei RCA, care nu face altceva decat sa le adauge datorii vitoare", spune Cristian Constantinescu.

La 30 iunie 2015, Astra Asigurari inregistra o marja de solvabilitate negativa de circa 871 de milioane de lei, un coeficient de lichiditate de 0,03 si un necesar de capital de aproximativ 968 de milioane de lei. La rnadul lor, Carpatica Asig a completat planul de redresare cu masuri suplimentare, aprobate de ASF, printre care varsarea capitalului subscris pana la 31 august, de 2,5 milioane lei, si atragerea unui investitor pana la 15 decembrie, iar Euroins trebuie sa refaca planul de masuri dupa ce nu s-a conformat cerintelor ASF.

Carpatica Asig, aflata, de asemenea, in procedura de redresare financiara, va continua sa indeplineasca masurile stabilite in cadrul planurilor de redresare asumate. Societatea a propus insa masuri suplimentare fata de planul de redresare initial, care a fost aprobate de catre ASF. Carpatica s-a angajat sa verse pana la finele lunii capitalul subscris de catre actionari, de 2,5 milioane lei, sa incaseze incepand din septembrie partile sociale cesionate de asigurator catre actionari, de 2,7 milioane lei si sa atraga un imprumut subordonat de cel putin 30 milioane lei.

Mai mult, compania vrea sa scurteze perioada de atragere a unui investitor strategic astfel incat, pana la 15 decembrie, sa poata fi incheiata tranzactia cu acesta. In acelasi timp, planul de masuri prezentat de Euroins nu acopera integral necesitatile de ajustare rezultate din exercitiul BSR. Planul initial prevede doua majorari de capital social de cate 100 milioane de lei, pana la 31 decembrie 2015, respectiv 30 iunie 2016, precum si un nou contract de reasigurare pentru RCA.

In ceea ce priveste Carpatica Asig "asta-i povestea cu cocosul rosu... si cu privire la Astra ne-a promis domnul Negritoiu de un an si jumatate ca se bat niste investitori strategici sa o cumpere. Eu i-am spus din start ca nu va gasi pe nimeni. Si daca asteptam acum mari investitori cu sute de milioane sa cumpere Carpatica o sa fie acelasi rezultat precum s-a intamplat cu toti investitorii strategici pe care-i gasise Negritoiu pentru Astra", conchide Cristian Constantinescu.

Sursa foto: Media XPRIMM

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri