Bancpost s-a alaturat celor sase banci din Consiliul Patronatelor Bancare din Romania, aderarea institutiei de credit fiind aprobata in sedinta organizatiei din 16 septembrie. Astfel, Consiliul va reuni Raiffeisen Bank, UniCredit Bank, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Comerciala Romana, ING Bank Romania, Volksbank si Bancpost.

La sedinta adunarii generale al CPRB a participat si George Georgakopoulos, CEO Bancpost. "Suntem bucurosi pentru aderarea Bancpost la CPBR, aceasta fiind dovada ca cel mai nou membru al nostru intelege ca dialogul social si cultura parteneriatului sunt expresii ale oricarei societati democratice", a declarat intr-un comunicat Steven van Groningen, presedintele Consiliului Director al CPBR, potrivit Mediafax.

La randul sau, Georgakopoulos si-a exprimat increderea ca aceasta colaborare va conduce totodata la consolidarea relatiei de parteneriat pe care banca o are cu clientii sai si la dezvoltarea sectorului bancar. Cele sapte banci care compun CPBR detin peste jumatate din activele sistemului bancar din Romania, iar angajatii acestora reprezinta mai mult de o treime din totalul angajatilor la nivelul intregului sector bancar.

Bancpost este o banca din top 10 din punct de vedere al activelor, cu peste 1 milion de clienti, circa 2 200 de salariati si o retea de 148 de unitati, 7 centre de afaceri corporate si 5 centre regionale de retail.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri