Banca centrala ar putea lua masuri de temperare a creditarii daca aceasta va accelera foarte puternic si anul viitor, in conditiile in care inregistreaza deja un avans de 20%, intrucat poate aparea riscul de supraincalzire, apreciaza Dan Bucsa, macroeconomist in cadrul UniCredit Group Londra.

"Creditarea populatiei creste in Romania cu peste 20%. Cehii au spus ca, daca mai au inca un an de crestere a creditarii consumului, in ritmul acesta, vor incerca sa limiteze cresterea cu niste masuri administrative. In Romania, nu cred ca BNR va face ceva anul acesta pentru ca, in sfarsit, si-a revenit creditarea in lei, iar de obicei, cand isi revine creditarea, are intai o cocoasa, creste mai repede la inceput si apoi incetineste. Sa vedem la anul, daca vom avea tot crestere de peste 20%, poate trebuie facut ceva pentru ca exista riscul de supraincalzire", a declarat Bucsa, scrie Mediafax.

El a explicat ca avansul inregistrat pana in prezent de creditarea in lei reprezinta, de fapt, un efect de baza, pentru ca imprumuturile s-au aflat la un nivel redus inainte de a incepe cresterea, iar pe de alta parte, provine din refinantarea creditelor in valuta.

Macroeconomistul a subliniat ca Romania este singura tara din regiune care incearca o refinantare a creditelor din valuta in moneda locala fara sa oblige bancile sa faca ceva. "Acesta este motivul pentru care bancile vor refinanta creditele, pentru ca dobanzile in lei scad si, in acest moment, creditul imobiliar in lei este mai ieftin decat unul in valuta. E normal sa existe o refinantare, cu cat e mai rapida ramane de vazut", a mai spus Bucsa.

El a mentionat ca, daca imprumuturile accelereaza foarte puternic, mai ales cele noi, s-ar putea sa "vedem masuri".
Bucsa a mai vorbit de relatia dintre salarii si productivitate, diferenta dintre ele ajungand la cel mai mare nivel din perioada crizei pana in prezent.

"Diferenta dintre salarii si productivitate a ajuns in acest moment la cel mai mare nivel de la criza incoace. O asemenea diferenta intre salarii si productivitate am mai vazut intr-o singura tara dupa criza, in Ungaria. Si am vazut ce s-a intamplat dupa, ungurii au fost fortati sa deprecieze moneda. Intrebarea este daca continuam in ritmul acesta, productivitatea ramanand in urma salariilor, care va fi presiunea pe leu?", a punctat macroeconomistul UniCredit.

Totodata, a precizat ca nu exista nimic de castigat daca ar urma trei ani de cresteri salariale, iar apoi cursul valutar ar ajunge la 5 lei/euro. "Este adevarat ca oamenii au iluzie monetara, dat totusi, cele doua ar trebui sa fie corelate", a spus Bucsa.

El a adaugat ca o crestere repetata a salariului minim afecteaza competitivitatea prin pret, pentru ca se majoreaza costurile de productie, si a oprit reducerea somajului. "Pentru ca noii angajati sunt angajati la salariul minim, eu cred ca faptul ca somajul nu mai scade in Romania se datoreaza si acestei cresteri salariale. Salariile cresc prea repede ca sa permita reducerea somajului. Este adevarat ca somajul este mai mic la noi decat in alte tari din regiune, dar il si masuram putin diferit. Dupa calculele noastre, somajul natural in Romania este de sub 6%, adica ar mai fi loc ca somajul sa scada macar un punct procentual in Romania", a mentionat macroeconomistul.

Referindu-se si la TVA, Bucsa considera ca incasarile sunt totusi modeste in acest an fata de 2012, chiar daca s-au plasat peste nivelul de anul trecut, care a fost oricum un an cu incasari foarte slabe din TVA.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri