Noile deschideri se incadreaza in politica agresiva de crestere a cotei de piata lansata in luna noiembrie a anului trecut, caracterizata mai ales de "practicarea unor dobanzi mici la credite si extinderea retelei", potrivit unei declaratii recente a presedintele bancii, Gerald Schreiner.

"Pana la sfarsitul anului vrem sa avem 80 unitati proprii si 50 in regim de franciza, iar pana la sfarsitul anului viitor, ne propunem sa ajungem la 150 de unitati proprii si 100 in regim de franciza", a precizat, pentru NewsIn, directorul de marketing si relatii cu publicul al Volksbank, Alina Ferseta. Volksbank Romania activeaza pe piata romaneasca din luna mai a anului 2000, iar principalul actionar al bancii este Volksbank International AG, detinut in majoritate de Österreichische Volksbanken AG din Austria.

Printre actionari sunt si doua banci italiene, Banca Popolare di Vicenza si EM.RO Pololare, potrivit datelor publicate de Voksbank. Volksbank International AG gestioneaza in prezent o retea alcatuita din peste 180 de unitati bancare in Bosnia-Hertegovina, Croatia, Cehia, Ungaria, Malta, Serbia, Slovacia, Slovenia si Romania, tari in care avea, la sfarsitul anului 2005, active de 4,2 miliarde dolari si peste 2.800 de angajati.

Volksbank Romania avea, la finele primului semestru din 2006, active de 2,5 miliarde lei (704,5 milioane euro), care reprezentau 1,75% din totalul activelor bancare romanesti, si era a 15-a banca de pe piata romaneasca din acest punct de vedere, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei. Banca a afisat, la jumatate de an, un profit net de 4,1 milioane euro, aproape dublu fata de cel inregistrat dupa primele sase luni din 2005.