"Admite cererea petentei Autoritatea de Supraveghere Financiara in contradictoriu cu debitoarea Asigurare - Reasigurare Astra SA. In temeiul art. 250 raportat la art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, dispune deschiderea procedurii falimentului impotriva debitoarei Asigurare - Reasigurare Astra SA", se arata in decizia Tribunalului Bucuresti pronuntata joi in sedinta publica, potrivit Mediafax.

Aceasta este executorie, insa poate fi atacata in termen de 7 zile de la comunicarea hotararii prin publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa, cu apel depus la la Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a Civila.

Instanta ridica administratorilor Astra dreptul de a reprezenta compania si de a administra bunurile acesteia. Totodata, a dispus dizolvarea asiguratorului si indisponibilizarea actiunilor detinute de actionarii semnificativi sau de persoanele care au detinut functii de conducere, in registrele speciale de evidenta tinute de companie sau in registrele independente.

Tribunalul a numit ca lichidator judiciar provizoriu firma KPMG Restructuring SPRL, care va fi platita cu 10.000 lei pe luna de catre Astra. Aceasta trebuie sa trimita o notificare privind intrarea Astra in procedura falimentului, ridicarea dreptului de administrare si dizolvarea acesteia tuturor creditorilor mentionati in lista depusa de asigurator, precum si Oficiului Registrului Comertului sau, dupa caz, registrului societatilor agricole ori registrului asociatiilor si fundatiilor in care debitoarea este inmatriculata, dar si instantelor judecatoresti in a caror jurisdictie se afla sediul declarat la registrul comertului si tuturor bancilor unde debitoarea are deschise conturi.

Instanta a dispus tuturor bancilor la care Astra are sume in conturi sa nu i le puna la dispozitie fara un ordin al judecatorului sindic sau al lichidatorului judiciar. De asemenea, lichidatorul judiciar are in sarcina sigilarea bunurilor din averea companiei de asigurari.

Termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii Astra a fost stabilit pentru 18 ianuarie 2016, iar verificarea creantelor, intocmirea si publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolventa a tabelului preliminar de creante trebuie sa se efectueze pana la 29 ianuarie, astfel incat definitivarea tabelului creantelor sa aiba loc pana la 24 februarie, iar prima sedinta a adunarii generale a creditorilor sa fie pe 4 martie 2016.

Citeste si:

KPMG trebuie sa inventarieze bunurile Astra in termen de 60 de zile de la data pronuntarii hotararii instantei.Societatea de asigurare va deschide, in termen de doua zile de la notificarea de catre KPMG a initierii procedurii de faliment, un cont la o unitate bancara, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Daca nu se conformeaza, contul va fi deschis de catre lichidatorul judiciar, iar eventualele disponibilitati banesti vor fi pastrate intr-un cont special de depozit bancar.

Lichidatorul judiciar mai are in sarcina transmiterea rapoartelor, a caror intocmire este obligatorie, catre Autoritatea de Supraveghere Financiara si catre Fondul de Garantare a Asiguratilor. Instanta a mai decis ca Astra sa plateasca ASF suma de 7.667,91 lei pentru cheltuielile de judecata. Tribunalul Bucuresti va analiza stadiul continuarii procedurii, fixand termenul pentru 4 aprilie 2016.

Consiliul Autoritatatii de Supraveghere Financiara a decis in 8 septembrie intrarea in faliment a Astra Asigurari, dupa ce societatea nu a reusit sa-si majoreze capitalul social cu necesarul de 425 de milioane de lei. Compania s-a aflat in proces de redresare financiara din februarie 2014, avand ca administrator special KPMG Advisory. La momentul anuntului ASF ca va cere falimentul Astra, compania avea 1,8 milioane de asigurati, cu 2,5 milioane de polite valabile.

ASF a cerut falimentul Astra la o zi dupa ce compania si actionarii sai, The Nova Group Investments Romania si Epsilon Estate Provider, au deschis o actiune proprie la Curtea de Apel Bucuresti cerand anularea deciziei ASF prin care autoritatea a hotarat inchiderea procedurii de redresare financiara prin administrare speciala, stabilirea starii de insolventa, declansarea procedurii de faliment si retragerea autorizatiei de functionare a Astra. Instanta a respins la mijlocul lunii octombrie acest caz, insa solutia nu este definitiva.

Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA) a informat, la inceputul lunii octombrie, ca a preluat 57.210 de dosare de dauna de la Astra si a primit 2.100 cereri de deschidere de dosare de dauna, dintre care 367 erau deja procesate la momentul respectiv. FGA a incheiat procesul de transfer al dosarelor de dauna, al contractelor de asigurare si bazelor de date de la Astra.

Pentru a putea face plati in cazul Astra, FGA trebuie sa astepte o decizie definitiva a instantei pentru deschiderea procedurii de faliment. The Nova Group Investments Romania detine o participatie de 72,71% la Astra, iar Epsilon Estate Provider 26,27%. Cele doua companii sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.