KPMG Restructuring, companie desemnata de instanta ca lichidator judiciar provizoriu pentru Astra Asigurari, va elabora in perioada imediat urmatoare o strategie de lichidare eficienta a patrimoniului,prin transfer de business al portofoliilor de asigurare si vanzarea individuala a celorlalte active.

"Principalele masuri ce vor fi avute in vedere in perioada imediat urmatoare vor viza asigurarea continuitatii functiilor si sistemelor critice, inclusiv securizarea bazelor de date. De asemenea, avem ca prioritate elaborarea unei strategii de lichidare eficienta a patrimoniului, concentrata in principal pe analiza si valorificarea portofoliilor de asigurare in cadrul unor operatiuni de transfer de business si in subsidiar pe valorificarea celorlalte active prin vanzare individuala. In aceste demersuri, ne bazam pe personalul de specialitate al societatii, care a fost informat cu privire la procedurile de lichidare si cu care vom colabora pentru indeplinirea mandatului nostru", se arata intr-un comunicat al KPMG Restructuring SPRL.

Compania a fost numita pe 3 decembrie ca lichidator judiciar provizoriu de catre Tribunalul Bucuresti, care a admis cererea Autoritatii de Supraveghere Financiara de deschidere a procedurii falimentului pentru Astra.

Conform legii, principala atributie a lichidatorului este de a conduce activitatea debitorului pe parcursul procedurii de lichidare in scopul conservarii si valorificarii activelor, in concordanta cu deciziile creditorilor. De asemenea, lichidatorul trebuie sa analizeze activitatea societatii in raport cu situatia de fapt si sa intocmeasca un raport amanuntit asupra cauzelor si a imprejurarilor care au condus la starea de insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila intrarea in faliment a societatii.

Lichidatorul are un termen de 40 de zile de la desemnare pentru intocmirea raportului privind cauzele insolventei, care trebuie sa cuprinda si modalitatile concrete de lichidare a bunurilor si a drepturilor din patrimoniul debitoarei.

Principalul creditor al Astra este Fondul de Garantare a Asiguratilor, care a preluat activitatea de avizare a daunelor si de plata a acestora in limita plafonului garantat de 100.000 de euro.

"Astra a incetat activitatile de subscriere la momentul retragerii autorizatiei de catre ASF si a predat circa 57.000 dosare de daune catre Fondul de Garantare a Asiguratilor, iar in prezent nu mai efectueaza avizari de daune. Eforturile noastre se concentreaza in prezent pe analiza portofoliilor de asigurare si intocmirea strategiei de vanzare a acestora, urmand ca aceasta sa fie supusa aprobarii creditorilor in cel mai scurt timp posibil", se precizeaza in comunicatul KPMG Restructuring.

Lichidatorul a format o echipa de practicieniin insolventa cu experienta semnificativa, care vor fi sustinuti de experti in domeniul asigurarilor, consultanta financiara si juridica si specialisti IT.

Astra s-a aflat in proces de redresare financiara din februarie 2014, avand ca administrator special KPMG Advisory. La momentul anuntului ASF ca va cere falimentul Astra, la finele lunii august, compania avea 1,8 milioane de asigurati, cu 2,5 milioane de polite valabile.

ASF a cerut falimentul Astra la o zi dupa ce compania si actionarii sai, The Nova Group Investments Romania si Epsilon Estate Provider, au deschis o actiune proprie la Curtea de Apel Bucuresti cerand anularea deciziei ASF prin care autoritatea a hotarat inchiderea procedurii de redresare financiara prin administrare speciala, stabilirea starii de insolventa, declansarea procedurii de faliment si retragerea autorizatiei de functionare a Astra. Instanta a respins la mijlocul lunii octombrie acest caz, insa solutia nu este definitiva. The Nova Group Investments Romania detine o participatie de 72,71% la Astra, iar Epsilon Estate Provider 26,27%. Cele doua companii sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri