"Parlamentul hotaraste legile. Asteptam sa aiba in vedere aceste recomandari, ca si recomandarile Bancii Centrale Europene si sa iasa o lege mai buna. O lege care sa puna in concordanta scopul declarat al legii - protejarea celor care au credite pentru locuinte, nu a altora - cu textul legii", a declarat Mugur Isarescu intr-o conferinta de presa, raspunzand la o intrebare despre asteptarile pe care le are de la legislativ in urma retrimiterii legii de catre presedinte, potrivit Mediafax.

Conducerea Senatului a fost sesizata, pe 21 decembrie, la finalul sesiunii, cu privire la solicitarea presedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii privind stingerea creditelor prin darea in plata a imobilului ipotecat, aceasta urmand sa fie discutata de comisiile de specialitate. Senatorii si deputatii ar urma sa se intoarca din vacanta parlamentara in februarie, cand incepe sesiune ordinara.

Presedintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului, pe 18 decembrie, cererea de reexaminare asupra legii privind stingerea creditelor prin darea in plata a imobilelor ipotecate, afirmand ca acest proiect este binevenit, dar forma adoptata de Parlament, in loc sa-i ajute pe cei cu credite, risca sa creeze "dificultati".

"Legea privind darea in plata este binevenita, dar forma adoptata de Parlament, in loc sa-i ajute pe cei care au credite imobiliare, risca sa creeze noi dificultati, mergand chiar pana la imposibilitatea aplicarii ei. Terminologia neclara, necorelarea cu legislatia in vigoare si crearea unor situatii de inechitate intre beneficiarii legii sunt cateva dintre problemele actului normativ. De aceea, am retrimis astazi legea spre reexaminare Parlamentului. Este atributul Legislativului sa defineasca mai riguros termenii folositi, astfel incat sa fie eliminate neclaritatile si evitate confuziile", a precizat Klaus Iohannis.

Bancile, incompatibile cu Legea darii in plata

Banca Centrala Europeana a transmis, la solicitarea BNR, o opinie privind legea darii in plata, in care a avertizat ca aceasta compromite siguranta juridica, poate naste probleme privind disciplina la plata, dar poate afecta si increderea investitorilor straini si stabilitatea sistemului bancar. Viceguvernatorul Bogdan Olteanu a declarat, in prima parte a lunii decembrie, ca BNR i-a cerut presedintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare, sa retrimita in Parlament proiectul de lege privind darea in plata sau sa sesizeze Curtea Constitutionala, argumentand ca este necesara revizuirea din perspectiva financiara, juridica si etica.

Citeste si:

"Vrem o lege mai buna pentru cei care chiar au nevoie sa fie ajutati. (...) Avem acelasi scop, ramane sa trasam drumul, pentru a fi siguri ca nu punem sacii in caruta care este deja plina. BNR este implicata in aceasta dezbatere in baza mandatului sau institutional", a afirmat Olteanu la o conferinta de presa pe tema proiectului de lege privind darea in plata, organizata la banca centrala.

El a explicat ca BNR i-a prezentat presedintelui Romaniei trei tipuri de argumente care stau la baza solicitarii de retrimitere a legii in Parlament sau de verificare a constitutionalitatii, respectiv argumente de stabilitate financiara, juridice si de natura etica. Potrivit legii, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate in favoarea creditorului, in situatia in care executarea obligatiilor asumate prin contractul de credit a fost garantata cu doua sau mai multe bunuri.

Debitorul trebuie sa transmita creditorului prin intermediul unui executor judecatoresc, al unui notar public sau al unui avocat o notificare creditorului in care anunta decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunului sau bunurilor ipotecate. Toate costurile notariale si ale executorului judecatoresc sau avocatului, dupa caz, vor fi suportate de debitor.

Dupa comunicare deciziei de catre debitor, creditorul nu mai poate urmari codebitori sau garantii personali sau ipotecari pentru stingerea creditului. Proiectul de lege prevede ca la momentul incheierii contractului pentru transferul de proprietate, respectiv la data pronuntarii hotararii judecatoresti definitive, va fi stinsa orice datorie a debitorului fata de creditor, acesta din urma neputand solicita sume de bani suplimentare.

Sursa foto: Mediafax Foto