Finantatorii participanti in cadrul programului acorda actualmente credite Prima casa, in baza alocarii sumei de 200 milioane de lei provenite din rambursari de rate de capital efectuate pana la data de 31.12.2015 precum si din diferentele ramase neutilizate din sumele alocate anul trecut, in valoare totala de 172.580.733 lei si din plafonul reutilizat in conditiile legii, disponibil pana la data de 31.12.2016, de 17.749.422 de lei, arata Ministerul de Finante, pe Facebook.

Fondurile disponibile în cadrul Programului Prima casăMinisterul Finanțelor Publice anunță că plafonul total de...

Posted by Ministerul Finanțelor Publice on 3 Februarie 2016

"Dupa utilizarea sumelor mentionate mai sus, de 390.330.155 de lei, institutiile finantatoare vor acorda credite in cadrul programului Prima casa in baza alocarii plafonului suplimentar de garantii de 1,3 miliarde de lei, in conformitate cu HG nr.1016/30.12.2015. Mentionam ca FNGCIMM a emis garantii in numele si contul statului, pentru credite acordate in cadrul programului Prima casa si in luna ianuarie", arata, de asemenea, Ministerul Finantelor, subliniind ca nu a fost informat de nicio banca prezenta in program de intentia de a renunta la Prima casa.

Ultimele date arata ca, de la lansarea Programului, in 2009, au fost acordate peste 166.026 de garantii, pentru finantari in valoare de peste 3.202 milioane de euro (dupa preluarea a 50% din risc de catre banci), respectiv peste 13,9 miliarde de lei, din care, in anul 2015 pana in prezent au fost emise 30.070 de garantii in valoare de 2.522,9 milioane de lei. In cadrul Programului, rata de default este de 0,2%, pana in prezent fiind executate 401 garantii.

Sursa foto: Andy Dean Photography / Shutterstock