"Pana acum, conform datelor BNR, au avut loc 316 executari silite din anul 2008. Alte 5.230 de credite se afla in proceduri de executari silite. Nu inseamna ca pentru aceste familii, cat si pentru altele care sunt in dificultati de plata, nu inseamna ca nu este buna o lege care sa reduca povara", a declarat Voinea, la discutia privind legea darii in plata din cadrul Comisiei de Buget-Finante din Senat, conform Mediafax.

El a punctat ca, in Romania, exista 1,5 milioane de credite, din care cele ipotecare, inclusiv cu garantii imobiliare si credite de nevoi persoanale cu garantii imobiliare totalizeaza circa 480.000, nu 800.000, cum estima initiatorul legii, deputatul PNL Daniel Zamfir.

"Rata creditelor neperformante, care in medie este de 13%, la populatie cu credite garantate cu case este mult mai mica. (...) Pe noi (BNR - n.r.) ne preocupa o chestiune legata de proprietate, nu trebuie sa aparam doar proprietatea bancilor, dar si a oamenilor, casele acestea sunt proprietati pe care oamenii le pierd. Din calculele noastre, vorbim de 10 miliarde lei pierderi, care in acest moment nu sunt recunoscute", a mai spus Voinea.

In replica, Zamfir a mentionat ca oamenii pierd casele doar daca aleg acest lucru, este optiunea lor daca apeleaza la darea in plata.

Sursa foto: AVN Photo Lab / Shutterstock