Reprezentantii transportatorilor cer astfel presedintelui ASF sa prezinte realist datele negocierilor cu reprezentantii transportatorilor si "sa nu mai manipuleze opinia public", conform Mediafax.

"Membrii COTAR nu sunt de acord cu afirmatia reprezentantilor ASF, care sustin ca pretul politelor de asigurare nu au crescut decat cu sume pana la 50%. Asa cum ni s-a cerut, noi am adus sute pe polite de asigurare, prin care sa demonstram ca preturile au crescut cu 100%-200%. Firmele de asigurare nu au venit cu niciun document care sa arate contrariul", a declarat intr-un comunicat Vasile Stefanescu, presedinte COTAR.

El a aratat ca orice zi intarziere in asigurarea unui pret acceptabil pentru asigurati aduce beneficii numai asiguratorului si ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a anuntat miercuri ca prima medie pentru politele RCA era in ianuarie mai mare cu 61% fata de iunie 2015 pentru vehiculele de transport persoane, in timp ce pentru segmentul autoutilitare/autocamioane avansul a fost de 46%.

Citeste si:

"Potrivit raportarilor transmise de societatile de asigurare in cadrul procesului de monitorizare a evolutiei tarifelor RCA instrumentat de ASF, la nivelul lunii ianuarie 2016, prima medie pentru polite incheiate pe 12 luni, calculata cumulat pentru segmentele autoutilitare/autocamioane si transport de persoane, inregistra o crestere de 42% fata de nivelul lunii iunie 2015. Separat, pe segmentul autoutilitare/autocamioane, prima medie a urcat cu 46%, in timp ce pentru vehiculele destinate transportului de persoane cresterea a fost de 61%", a aratat ASF.

Autoritatea noteaza ca, daca se analizeaza doar grupa vehiculelor incadrate in clasa de bonus B0, raportarile asiguratorilor arata ca prima medie a crescut cu 43% pentru cele doua segmente cumulat, respectiv cu 47% pe segmentul autoutilitarelor/autocamioanelor si cu 36% in cazul autovehiculelor pentru transport de persoane.

"Noi nu am vazut din comunicatul ASF si din discutiile purtate pana acum ca se doreste dezamorsarea conflictului dintre asigurati si asiguratori. In aceasta situatie, suntem nevoiti sa ne negociem drepturile in strada, iar responsabilitatea blocarii oraselor a drumurilor nationale si judetene revine exclusiv ASF", a adaugat Stefanescu.
Totodata, in urma unor controale, ASF a cerut companiilor Generali, Groupama, Allianz - Tiriac, Asirom, Omniasig, Uniqa si Euroins sa recalculeze tarifele RCA, in termen de 30 de zile, costatand diverse deficiente in modul de stabilire a primelor.

"COTAR apreciaza atitudinea Consiliul ASF, care a hotarat ca societatile de asigurare Generali, Groupama, Allianz - Tiriac, Asirom, Omniasig, Uniqa si Euroins sa reanalizeze metodele actuariale si ipotezele folosite in calculul tarifelor RCA, sa justifice modalitatea de aplicare a acestora, iar apoi sa notifice la ASF noile tarife rezultate impreuna cu notele de fundamentare si bazele de date utilizate pentru calcule, dar de ce numai acestea?", intreaba reprezentii transportatorilor.

Sursa foto: Garry L./ Shutterstock