Legea darii in plata ar trebui sa se refere la toti participantii procesului de creditare, a declarat Bogdan Neacsu, vicepresedintele pe risc al Garanti Bank, care este de parere ca institutiile bancare din Romania ar trebui sa formuleze un cod etic in ceea ce priveste darea in plata, in care sa fie definiti beneficiarii, precum si parametrii de functionare ai proiectului legislativ.

Dupa Neacsu, darea in plata ar trebui sa serveasca toti participantii dat fiind ca o banca are obligatia de a-si reprezenta toti clientii, indiferent ca platesc sau nu. Mai mult, spune Neacsu, exista o reglementare interna care are in vedere toate categoriile de clienti, iar banca nu poate exclude o categorie sau alta si trebuie sa aiba prevazute diverse solutii pentru toate cazurile de creditare.

“Cred ca toti participantii ar trebui sa aiba posibilitatea sa se exprime sau sa se lamureasca cu privire la proiectul legislativ. Acesta lege ar trebui sa se refere la toata masa de clienti si nu doar la o anumita categorie, asa cum a rezultat din forma actuala”, a declarat Neacsu, in cadrul unui seminar Finmedia.

Acesta a recunoscut ca bancile din Romania ar trebui sa acorde o atentie mai mare protectiei consumatorului in anumite situatii, precum cele in care clientii intampina probleme financiare. “Poate ca ar trebui sa-mi formez, din proprie initiativa sau chiar fortat, un cadru legal prin care sa tratez aceste dificultati”, a adaugat Neacsu.

Tot referitor la dificultatile intampinate de unii clienti in a-si plati creditele, Neacsu a adaugat ca executarea silita este ultima masura luata de banci dintr-o serie de abordari, dupa restructurare, reesalonare sau conditii de plata specifice: “In momentul in care un credit incepe sa aiba probleme, incep sa provizionez suplimentar, ceea ce inseamna pierderi. Cine spune ca bancile nu-si asuma pierderi, se insala. Ca bancher, nu-mi doresc executari, prefer sa iau alte masuri”, a mai spus Neacsu, referindu-se la executarea creditelor neperformante ale bancilor, nu si la creditele externalizate, in cadrul carora recuperatorii recurg adesea la aceasta solutie.

“Vizavi de retroactivitate, cred ca stim cu totii ce inseamna sa schimbi regulile jocului in timpul jocului”, a subliniat Neacsu, care considera ca piata are instrumentele specifice pentru a reglementa problemele de neperformanta: “Nu cred ca problema trebuie rezolvata legislativ, pentru ca nu face altceva decat sa impiedice concurenta”.

Mai mult, bancherul propune focusarea pe acea categorie de clienti care si-au achizionat o singura casa si al caror grad de indatorare depaseste 60-70%. “Pe cine ajutam: oamenii in nevoie sau pe cei care urmaresc sa investeasca?”, s-a intrebat acesta, facand referire la faptul ca gradul de indatorare pentru cei care si-au luat credit ipotecar pentru achizitia unui teren este de 29%, in timp ce pentru achizitia unei locuinte nivel este mult mai redus.

“Inteleg demersul legislativ care provine din nevoia de a proteja clientii cu dificultati, precum si necesitatea ca bancile sa inteleaga ca trebuie sa creeze un cadru mai transparent pentru situatiile limita: probabil ca este necesar sa cream un cod etic prin care bancile sa defineasca ce inseamna acest settlement ca ultima solutie pentru un credit cu probleme”. In sustinerea beneficiarilor darii in plata, Neacsu a mentionat ca acestia ar trebui sa fie persoane fizice, sa-si fi cumparat o singura casa, pe care sa o aiba in proprietate, creditul contractat sa aiba o anumita valoare si sa fie definit nivelul de indatorare peste care clientii nu mai pot plati.

Senatorii au adoptat, luni, cu unanimitate de voturi, legea darii in plata, rezultatul fiind de 119 voturi "pentru" si niciunul impotriva. Legea darii in plata se afla in faza reexaminarii, iar Senatul este prima Camera sesizata. Decizia finala apartine Camerei Deputatilor. Senatorii au decis ca programul Prima Casa sa nu fie scos de sub prevederile Legii darii in plata si, in acelasi timp, au admis amendamentului cerut de BNR care impunea un plafon maxim de 150.000 de euro pentru valoarea imobilelor cu destinatie de locuinta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri