“Romania are nevoie de programe precum Prima Casa”, a adaugat seful BCR in cadrul conferintei de presa sustinuta in comun de ARB si CPBR, precizand ca cererile pentru acest program au crescut din noiembrie pana in ianuarie de cinci ori. Adoptarea legii darii in plata fara exceptarea explicita a Prima Casa ar duce la anularea programului, insa Manea spune ca ar exista solutii pentru ca cele doua legi sa fie compatibile:

“In opinia si in analiza mea, e nevoie de o modificare a tuturor actelor, a legislatiei primare si a celei secundare. Cele mai vehiculate solutii tin de modificarea legii Primei Case, cat si a hotararilor guvernamentale care o mentin si eliminarea pragului de timp. De asemenea, este nevoie si de o reforma a FNGCIMM (Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM).

Eliminarea pragului de 60 de zile se refera la situatia in care, dupa cum prevede legea, atunci cand un client acumuleaza intarzieri de peste 60 de zile la plata ratelor, bancile pot incasa garantia de stat de 50% din soldul creditului, iar apoi se trece la executarea silita a datornicului.

Darea in plata incurajeaza migratia catre alte zone din Europa

In viziunea sefului BCR, darea in plata este un simptom al unui interes pe termen scurt, iar tema reala este modul in care sunt acoperite nevoile reale ale Romaniei, precum rata de precaritate locativa, care este cea mai mare din Europa. “Vorbesc despre 60% din potentiala baza de imprumutati care s-ar putea sa nu mai acumuleze capitalul de care ar avea nevoie pentru achizionarea unei locuinte. Atunci ne vom trezi in situatia in care un efect al darii in plata sa fie incurajarea migratiei catre alte zone europene, in conditiile in care vrem sa tinem tinerii in Romania”.

Manea a facut referire si la “legarea de glie” sau abilitatea unui tanar la inceput de cariera de a face avere, care, in traditia culturala romana, s-ar traduce prin detinerea unei case, “daca ne uitam la proportia dintre case detinute si cele inchiriate, inversa decat in alte tari”.

In momentul in care nu oferi pespective pe termen mediu si lung tinerilor, ai o mare problema ca tara, nu ca sistem bancar.

Legea darii in plata a fost adoptata cu unanimitate de voturi, de senatorii, dar decizia finala apartine Camerei Deputatilor. Senatorii au decis ca programul Prima Casa sa nu fie scos de sub prevederile Legii darii in plata si, in acelasi timp, au admis amendamentului cerut de BNR care impunea un plafon maxim de 150.000 de euro pentru valoarea imobilelor cu destinatie de locuinta.