Proiectul legii RCA, transmis Parlamentului si Ministerului Finantelor Publice de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), arata ca polita de asigurare auto obligatorie (RCA) va putea fi reziliata la cererea asiguratului doar pe baza unei cereri depuse cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea acesteia, altfel polita va fi emisa automat la acelasi asigurator indiferent de tarif.

Una dintre cele mai importante modificari aduse de noul proiect legislativ vizeaza prelungirea automata a politei RCA la expirarea perioadei, daca asiguratul nu a depus o cerere de reziliere cu minim 30 de zile inainte, posibilitatea subscrierii RCA cu fransiza si compensarea directa. Prima dintre acestea ar fi sustinuta implicit de catre asociatia asiguratorilor - UNSAR - care apreciaza ca aparitia acestei prevederi in legea asigurarilor RCA va limita migratia excesiva a asiguratilor de la o societate la alta, de cele mai multe ori pe ratiuni exclusiv de pret.

"Practic, in fiecare an daca vrei sa reinoiesti polita la un alt asigurator, trebuie sa ii dai o notificare de 30 de zile. Sunt putin sceptic ca aceasta prevedere va ramane in contract. Din punctul meu de vedere, daca un asigurator vrea sa ia piata RCA in acest an, iar clientul are ghinionul sa nu lucreze printr-un broker sau sa nu notifice cu 30 de zile inainte de expirare, se va trezi fortat sa emita polita la acelasi asigurator. Anul viitor, bineinteles ca asiguratorul va dori sa isi pastreze clientii, dar va creste si preturile. Este greu de crezut ca aceasta prevedere va ramane", apreciaza Viorel Vasile, director general Safety Broker.

El a oferit ca exemplu o decizie data recent de instanta prin care companiile de telefonie sunt obligate sa nu mai incheie contracte cu utilizatorii pe mai multi ani. Utilizatorii de servicii de telefonie, internet sau televiziune din Romania pot cere furnizorilor, iar acestia au obligatia de a pune la dispozitie oferte cu o perioada minima contractuala de cel mult 12 luni, utilizatorii avand insa dreptul de a beneficia de o perioada contractuala initiala de maximum 24 de luni. "Este greu de crezut ca va fi aplicata in contextul in care avem si alegeri in 2016", arata seful Safety Broker.

Al doilea punct este o gaselnita interesanta: emiterea RCA cu o fransiza. Desi s-a discutat mult despre aceasta posibilitate este pentru prima data cand existenta fransizei la RCA este stipulata intr-o lege. Similar, in cazul politelor CASCO, fransiza poate varia intre 10% si 20% din valoarea politei, in functie de societatea de asigurari si de tipul masinii asigurate.

"In momentul in care vrei sa ai prima RCA mai redusa, automat vei aplica o fransiza la polita. Este o strategie interesanta si inselatoare pe de alta parte, pentru ca te poti trezi cu o fransiza de 5.000 euro si un pret foarte mic. Este o prevedere interesanta si cred ca va ramane in lege. Totusi, daca lovesti pe altul te angajezi astfel sa suporti fransiza, pentru ca fransiza reprezinta partea din despagubire suportata exclusiv de asigurat sau, cu alte cuvinte, ceea ce nu despagubeste asiguratorul", a comentat Viorel Vasile.

Pe de alta parte, compensarea directa, o prevedere benefica asiguratului, nu este dorita de asiguratori. In ce consta compensarea directa? Sistemul de compensare directa permite pagubitilor RCA sa opteze intre asiguratorul soferului vinovat sau asiguratorul propriu pentru a-si recupera prejudiciul suferit in urma unui accident auto. Sistemul de compensare directa va opera in cazul prejudiciilor produse exclusiv vehiculelor, fiind excluse vatamarile corporale.

"Daca se va aplica aceasta prevedere si daca asiguratorii multinationali nu vor iesi din piata vor fi obligati sa vanda mai mult RCA. In momentul in care esti obligat sa aduci cash flow pe niste incasari pe care nu le ai, pana la urma o sa vinzi RCA mai mult. Pe de alta parte, jucatorii traditionali RCA vor trebui sa majoreze calitatea serviciilor", arata Viorel Vasile.

ASF a inaintat recent comisiilor de buget-finante din Senat si Camera Deputatilor, precum si Ministerului Finantelor Publice, institutia care are drept de initiativa legislativa pentru domeniile reglementate si supravegheate de ASF, o propunere de proiect privind o noua lege care sa reglementeze piata RCA. Proiectul a fost elaborat de ASF in urma unui proces de consultare cu UNSAR si transportatorii auto, la care au luat parte si reprezentanti ai mai multor institutii.

Sursa foto: Monkey Business Images / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri