Adoptarea legii darii in plata in forma actuala ar afecta grav increderea investitorilor in ce priveste respectarea de catre Romania a unor principii fundamentale, iar pe termen lung ar putea avea impact negativ asupra dezvoltarii economice si sociale, fapt ce va rasfrange, in ultima instanta, asupra calitatii nivelului de trai al cetatenilor, avertizeaza Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR), organizatie care reuneste cele mai importante camere de comert si asociatii ale oamenilor de afaceri.

"Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei observa cu ingrijorare ca, in pofida atentionarilor explicite formulate oficial de Presedintia Romaniei, Banca Nationala a Romaniei, Ministerul Justitiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Banca Centrala Europeana, Comisia Europeana sau de comunitatea bancara din Romania, legea darii in plata isi continua cursul spre aprobare in Parlament. CDR considera ca adoptarea legii in forma actuala ar reprezenta o lovitura data bunei guvernari in Romania, generand un impact sistemic negativ”, se arata intr-un comunicat al CDR.

CDR atrage atentia, inainte de a fi prea tarziu, asupra catorva principii esentiale pe care acest demers legislativ le ignora, in speranta ca impactul negativ va fi constientizat de catre mediul politic:

  • Proiectul de lege trebuie insotit de o analiza aprofundata si un studiu de impact, conform cerintelor legale. Adoptand un proiect de lege care nu are la baza aceasta minima analiza, apare riscul sa se rezolve discretionar situatii punctuale, ignorand cadrul juridic preexistent, precum si posibilele repercusiuni sistemice majore, si sa se creeze un precedent periculos pentru alte asemenea propuneri legislative in viitor.
  • Necesitatea transpunerii corecte, nedistorsionate a legislatiei europene. Desi proiectul de lege pretinde in expunerea de motive ca implementeaza si prevederile Directivei Europene 2014/17/E, acestea sunt preluate intr-un mod care incalca flagrant spiritul si litera acestora, ca de exemplu obligativitatea acceptarii de catre creditor a stingerii datoriei prin darea in plata (versus darea in plata doar cu acordul ambelor parti, in Directiva), sau aplicarea legii si pentru contractele in vigoare (versus aplicarea doar pentru contractele incheiate dupa 21 martie 2016, in Directiva). Preluarea in legislatia nationala a directivelor europene, la elaborarea carora, de altfel, toate statele membre, inclusiv Romania, au participat nu este facultativa, ci obligatorie - obligatie asumata prin insusi Tratatul de aderare. Incalcarea acestei obligatii poate atrage consecinte serioase pentru statul roman, pe care le vor suporta in ultima instanta contribuabilii, si pune sub semnul intrebarii insasi calitatea Romaniei de partener credibil in cadrul constructiei europene.
  • Renuntarea la aplicarea retroactiva a legii. In sfera civila, actele normative adoptate de Parlament nu pot sa reglementeze decat pentru viitor. Initierea, discutarea si adoptarea unor legi care produc efecte pentru trecut si care intervin in contracte deja incheiate intre entitati private vor expune orice cetatean, investitor sau antreprenor incalcarii flagrante a mecanismelor statului de drept, a sigurantei contractuale si investitionale, a dreptului de proprietate, garantat prin Constitutia Romaniei.
  • Irevocabilitatea garantiilor guvernamentale. Daca legea va fi adoptata in forma actuala, statul roman va fi practic exonerat de propriile garantii emise in cadrul programului “Prima Casa”. Reputatia de debitor credibil a statului roman, construita cu greu in ultimii douazeci de ani, va fi serios afectata. Costurile cu datoria publica risca sa creasca, afectand echilibrul bugetar, iar in final acestea vor fi suportate de catre toti cetatenii din Romania.

"In lumina celor de mai sus, CDR apreciaza ca adoptarea legii in forma actuala ar afecta grav increderea investitorilor in ce priveste respectarea de catre Romania a unor principii fundamentale. Pe termen lung, aceasta slabire a increderii se poate concretiza in diminuarea volumului investitiilor private in economie, cu deteriorarea indicatorilor de dezvoltare economica si sociala, fapt ce va afecta, in ultima instanta, calitatea nivelului de trai al cetatenilor", noteaza CDR.

Conform analizelor BNR, adoptarea legii darii in plata va deteriora accesul la creditare, iar preturile locuintelor ar putea varia cu 10%, determinand scaderea neta a avutiei populatiei cu 6,3%, adica 57 de miliarde de lei.

"Suntem convinsi ca membrii Parlamentului Romaniei nu isi doresc acest lucru, si de aceea ii invitam sa reanalizeze proiectul de lege tinand seama si de principiile mai sus-mentionate si de interesul general", potrivit comunicatului.

Coalitia este o initiativa privata, apolitica, construita ca un acord de colaborare prin participarea colectiva a membrilor sai. Membrii Coalitiei contribuie voluntar cu resursele si expertiza necesara formularii unor opinii comune cu privire la politici publice cu impact asupra mediului de afaceri. Coalitia reuneste in total 45 de organizatii sau membrii asociati.

Potrivit CDR, punctele de vedere pe care le exprima se inscriu in misiunea sa de a sustine si dezvolta un mediu de afaceri predictibil, functional si atractiv, care sa contribuie la dezvoltarea economica sustenabila si la cresterea competitivitatii tarii.

Coordonarea Coalitiei este asigurata de un Consiliu Director format din Presedintii si Vice-presedintii Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Camerei de Comert Americane in Romania, (AmCham), Camerei de Comert Franceze in Romania (CCIFER), Camerei de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK), Consiliul Investitorilor Straini (FIC) si Romanian Business Leaders (RBL).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri