Autoritatile au capturat un suspect in cartierul Anderlecht, insa presa belgiana sustine ca nu este vorba de Najim Laachroui, care a reusit sa scape de la aeroportul Zaventem, unde alti doi teroristi au murit in deflagratie.

Autoritatile belgiene l-au identificat pe Laachroui intr-o filmare de pe camerele de supraveghere din aeroport, iar miercuri dimineata au anuntat identitatea sa. De altfel, teroristul era cautat deja pentru atentatele de la Paris, dupa ce ADN-ul sau a fost gasit “pe materialul explozibil folosit la atacurile” din noiembrie, soldate cu 130 de morti.

Barbatul a fost in Siria in 2013 si era cautat inca din 4 decembrie. Laachroui a fost controlat sub identitatea falsa Soufiane Kayal, la inceputul lui septembrie, la frontiera dintre Austria si Ungaria. Se afla atunci in masina cu Salah Abdeslam, suspectul arestat marti pentru masacrul din capitala Frantei, si cu Mohamed Belkaid, un algerian de 35 de ani ucis saptamana trecuta de autoritatile belgiene in timpul unui raid antiterorist din Molenbeek.

Tot sub numele de Kayal, el a inchiriat casa conspirativa unde au fost pregatite atentatele de la Paris. Mai mult, Laachraoui ar fi tinut legatura telefonic cu teroristii care s-au aruncat in aer in seara de 13 noiembrie.

Sursa foto: Oleg Zabielin / Shutterstock