"Din pacate, ce ne-am dorit n-a prea iesit. Sau a iesit partial. Capitolul cu impozitului pe cladiri a trecut prin cea mai mare reforma. Chiar putem vorbi de o reforma pentru ca s-a reasezat. Am trecut de la diferentierea impozitului in functie de proprietar persoana fizica/persoana juridica la (cea in functie de, n.r.) folosinta - rezidential sau nerezidential", a afirmat Gabriel Biris la conferinta Tax & Law, organizata de Business Review.

Precedenta lege introducea in piata anumite distorsiuni concurentiale si anume ca impozitul pe cladiri detinute de persoane fizice era "semnificativ mai mic" in cele mai multe cazuri decat cel care ar fi fost datorat pentru aceeasi cladire de o persoana juridical, a spus el.

Autoritatile au intentionat sa se treaca de la un sistem de impozitare in functie de proprietarul cladirii la unul in functie de destinatia spatiului.

Guvernul a dorit si simplificarea modului de declarare si de calcul, dar aceste schimbari nu au mai ajuns in forma finala a legii

"Ne-am mai dorit ceva, care din pacate nici nu a mai fost luat in discutie in forma finala, si anume simplificarea modului de declarare si de calcul. Trecerea de la sistemul acesta cu valoare de inventar, care pentru cladirile noi dezavantajeaza calitatea - cu cat cladirea este mai de calitate costa mai mult si impozitul este mai mare … Deci prin impozit asa cum este acum noi descurajam investitiile in cladiri de calitate. (…) De ce trebuie sa evaluam ca sa calculam impozite? Nu este mai bine sa dam baza impozabila fixa prin lege asa cum avem acum un sistem care functioneaza la persoane fizice?", a spus Gabriel Biris.

Citeste si:

Guvernul nu a prevazut modul in care autoritatile locale vor aplica noile cote de impozitare, tinand cont de cine este proprietarul cladirii, principiul vechii legi, si nu de al celei noi, unde impozitarea ar trebui facuta in functie de destinatia cladirii.

"Daca ne uitam la cotele aplicabile, rezidential persoana fizica/rezidential persoana juridica si nerezidential persoana fizica/nerezidential persoana juridica, vedem ca la rezidential cotele sunt egale ca si ecart, intre 0,08% si 0,2% la rezidential si intre 0,2% si 1,3%, cu posibilitatea aceea de a majora cu 50%, la nerezidential. Ce au facut insa autoritatile locale? Plecand de la o chestiune care noua nu ne-a fost clara atunci cand am participat la consultari si nici celor care au scris legea, anume ca firmele nu voteaza, au aprobat in limita ecartului spre cota minima pentru persoane fizice si spre cota maxima pentru persoane juridice ceea ce a aruncat in aer ideea de level-playing field. Nu s-a gandit niciunul dintre noi cei care am participat la consultari si nici cei care au redactat legea ca autoritatile locale vor merge pe cote diferite la spatiile rezidentiale in functie de cine este proprietar", a afirmat Gabriel Biris.

Guvernul va analiza situatia creata de modul in care autoritatile locale au decis sa aplice cotele de impozitare si vor lua in calcul modificari

"E ca si cum parca nu ar prea vrea venituri, pentru ca in momentul in care pe spatii comerciale faci diferenta atat de mare intre 0,2% pentru persoane fizice si chiar 1,9%, de aproape zece ori mai mult, pentru persoane juridice, e clar ca interesul tau nu tine de o corecta asezare a impozitarii, ci de o corecta asezare a votantilor. Am constatat. Vedem ce se poate face si o sa propunem modificari", a concluzionat secretarul de stat din Ministerul Finantelor.

Guvernul a prelungit cu trei luni, respectiv pana la 30 iunie 2016, termenul pana la care contribuabilii pot plati impozitul/taxa pe cladiri, pe teren si pe mijloacele de transport si pot beneficia astfel de bonificatia stabilita de catre consiliile locale pentru plata integrala a acestor obligatii.